La Botoșani, conform negocierilor politice, noua funcție va reveni Partidului Național Liberal.
Cel puțin asta a confirmat pentru Botoșăneanul.ro președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, liberalul precizând că se așteaptă mai întâi cadrul legislativ care va stabili condițiile de angajare și atribuțiile secretarului general al Prefecturii.
”În momentul de față cu certitudine avem prefectul, avem un subprefect și secretarul care urmează să fie angajat prin noua ordonanță”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Pentru a stabili clar ce trebuie să facă cei ce vor ocupa funcția de secretar general în cadrul prefecturilor, funcție introdusă în Codul administrativ la începutul acestei luni, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a pus joi în dezbatere publică un proiect de hotărâre a Guvernului.
Documentul conține, în esență, o serie de măsuri pentru punerea efectivă în aplicare a modificărilor apărute luna asta la Codul administrativ.
La începutul acestei luni, Codul administrativ (OUG 57/2019) a fost modificat prin OUG 4/2021, care, pe lângă trecerea, de luna viitoare, a funcțiilor prefecților și subprefecților din categoria înalților funcționari publici în cea a funcțiilor de demnitate publică, introduce în legislație și funcția de secretar general al instituției prefectului, scrie Avocatnet.ro.
În acest context, prin proiectul pus joi în dezbatere la MAI este vizată stabilirea atribuțiilor exacte ale secretarului general din prefecturi.
Concret, potrivit proiectului, acesta ar urma să:
-asigure stabilitatea funcţionării instituţiei prefectului, continuitatea conducerii şi să realizeze legăturile funcţionale între compartimentele instituţiei prefectului;
-sprijine activitatea prefectului în exercitarea atribuțiilor privind verificarea legalității actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local și ale primarului;
-coordoneze structura/ structurile de specialitate prin care se realizează atribuțiile privind verificarea legalității actelor de către prefect;
-elaboreze proiectul regulamentului de organizare și funcționare a instituției prefectului, pe care îl supune spre aprobare prefectului;
-asigure transmiterea către persoanele interesate a ordinelor prefectului cu caracter individual;
-monitorizeze primirea, distribuirea corespondenței și să urmărească soluționarea acesteia în termenul legal;
-elaboreze studii și rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, pe care le prezintă prefectului;
-asigure transmiterea ordinelor prefectului cu caracter normativ către ministerul care coordonează instituția prefectului și publicarea în monitorul oficial local al județului ori al municipiului București, precum și pe pagina de internet a instituției prefectului;
-îndrume secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale și ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor;
-gestioneze și să urmărească îndeplinirea măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare;
-urmărească modul de realizare a fluxului de informare-documentare în domeniile de activitate specifice instituției prefectului;
-înainteze către prefect propunerile cu privire la organizarea și desfășurarea circuitului legal al lucrărilor, să facă informarea documentară, primirea și soluționarea petițiilor, precum și arhivarea documentelor;
-acorde consultanță autorităților administrației publice locale privind proiectele acordurilor de colaborare, cooperare, asociere, înfrățire și aderare, inițiate de acestea;
-aprobe eliberarea de extrase sau copii de pe acte din arhiva instituției prefectului, cu excepția celor care conțin informații clasificate;
-asigure secretariatul comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în calitate de secretar al comisiei județene;
-exercite atribuțiile rezultate ca urmare a aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu și să convoace în ședințe lunare comisiile care au ca obiect punerea în aplicare a acestor legi;
-urmărească îndeplinirea măsurilor dispuse de prefect;
-îndeplinească și alte atribuții prevăzute de lege sau sarcini date de către prefect.
Totodată, proiectul stabilește și modificarea organigramei-cadru de organizare a instituției prefectului. Mai precis, urmează să fie introduse modificările care privesc secretarul general al prefecturii, dar și unele referitoare la compartimentul de securitate, care va trebui înființat la nivelul fiecărei prefecturi.
În plus, având în vedere faptul că funcțiile de prefect și subprefect vor deveni curând funcții de demnitate publică, prin proiectul de HG se reglementează și faptul că atribuțiile pentru subprefect vor fi stabilite de prefect prin ordin, nu prin fișa postului, așa cum se întâmplă acum.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu face apel către botoșăneni sa iasă la vot: Știm cu toții care ne sunt rănile
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024