Miercuri după - amiază, doi copii de 11, respectiv 16 ani au provocat vecinilor dureri mari de cap.
Cei doi copii din Plugari, judeţul Iaşi, s-au jucat cu bricheta în apropierea depozitului de furaje din gospodăria vecinilor, incendiindu-l. Flăcările s-au extins şi la adăpostul de animale.Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului la ora 16.31.
La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, precum şi pompierii voluntari din comună. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele şi anexa gospodărească, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la alte clădiri din apropiere.
Incendiul a fost stins în mai puţin de două ore, fiind salvate bunuri materiale în valoare de cca. 40.000 de lei. Flăcările au distrus adăpostul de animale şi peste 20 de tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la cca. 5000 de lei.
I.S.U. Botoşani recomandă locuitorilor judeţului să-şi supravegheze copiii în permanenţă şi să nu lase la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete), se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.
Vezi și: Incendiu în gospodăria unui botoșănean de la o lumânare aprinsă
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024