Dimineața zilei de joi, 30 iunie a început la Prefectură la ora 9:00 cu un consiliu consultativ al persoanelor vârstnice. Adică reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a întâlnit cu reprezentanți ai pensionarilor de la Botoșani pentru a le prelua problemele.
În trecut astfel de ședințe se întindeau de-a lungul a 60 de minute. Prefectul primea o listă de probleme pentru care vârstnicii botoșăneni cereau sprijin și după caz, erau invitați și directori de instituții publice deconcentrate, la un fel de mediere pentru ca relaționarea cu publicul să nu fie una sinuoasă.
Ședința de astăzi a durat în jur de 10 minute iar singurele ofuri au fost privitoare la compania de apă și la modul de citire al facturilor.
Ca atare, prefectul a promis că la o ședință viitoare îi va invita pe cei de la Nova Apaserv.
“Mulți dintre noi cred că am semnat contractul fără să îl citim. O să avem surpriza când citim acolo să vedem că nu putem rezolva nimic. Poate încercăm să îmbunătățim și să solicităm încheierea unui nou contract. O să citim împreună contractul cu cei de la Nova Apaserv și veți vedea că mulți am semnat ca primarul. Putem chema și alți furnizori de utilități, nu numai Nova Apaserv”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Pensionarii s-au mai plâns de faptul că echipele de intervenție intervin extrem de greu la avarii și că la Apă s-au angajat mai ales șefi care stau la birouri decât muncitori care lucrează în canal.
”Sunt multe incidente în sensul în care se înfundă țevile și inundă subsolul. Vin și intervin și apoi se înfundă iar. Când plouă refulează toată apa. Ei ar trebui să aibă echipe de întreținere, eu am mai spus treaba asta, ei și-au umflat statul de tehnicieni cu ghilimelele de rigoare și au dat afară muncitori. Și atunci cine să se ocupe de întreținere? Nu era normal să păstreze niște echipe de intervenție?”, s-a auzit o voce din sală.
La ședință au mai participat directorii de la Casa de Asigurări de Sănătate și de la Casa de Pensii, Costel Lupașcu și Marius Budăi. (G.E.)
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile