Dacian Cioloș este noul premier desemnat al României. Puțini cunosc însă faptul că începuturile carierei sale își au rădăcinile tocmai în nordul țării, cu legături care duc și la Botoșani. Subiectul a fost tratat de celebrul jurnalist Silviu Mănăstire de la B1TV, în ”Dosar de politician”.
Tehnocratul desemnat de Klaus Iohannis ar fi de fapt un foarte bun amic cu politicienii. Mai ales cei liberali.
”Până la urmă președintele a reușit să aibă Guvernul său personal. Dincolo de aceste observații trebuie remarcate o serie de informații interesante și ciudate totodată legate de nominalizarea lui Cioloș”, spune Silviu Mănăstire în Dosar de Politician.
Informația cu nominalizarea sa pentru funcția de premier ar fi apărut înainte de protestele de stradă generate de tragedia de la Colectiv, semn că președintele nu a avut niciodată intenția de a-l numi pe Cătălin Predoiu în cea de-a doua funcție din stat. Iar negocierile cu partidele politice ar fi avut loc doar pentru că așa obligă Constituția.
”Dacian Cioloș este un tehnocrat pur care a parcurs toate etapele profesionale în domeniul său de calificare și anume agricultura. În cariera lui Dacian Cioloș există însă câteva pete negre de care nici actualul premier sau surse publice nu au făcut vorbire vreodată. Primul politician care l-a promovat pe Cioloș într-o funcție publică relativ importantă a fost Gheorghe Flutur, fostul ministru al agriculturii. Cioloș a fost consilierul lui Flutur între anii 2005 și 2007. De unde l-a cunoscut Flutur pe Cioloș sau cine i l-a recomandat pentru funcția de consilier personal? Asta deoarece existența unui consilier implică de multe ori relații personale”, se mai arată în celebra emisiune.
A apărut astfel prima necunoscută legată de începutul carierei lui Dacian Cioloș, prin susținerea lui Gheorghe Flutur, vărul fostului primar de Botoșani, Cătălin Flutur. Dacian Cioloș a fost mai apoi susținut de miniștrii liberali Decebal Traian Remeș sau Dan Motreanu iar în Guvernul Călin Popescu Tăriceanu a fost desemnat ministrul agriculturii.
”De ce l-a numit Tăriceanu pe un tehnocrat de 37 de ani în importanta funcție de ministru al agriculturii, în condițiile în care acest portofoliu era dorit de mulți alți lideri PNL”, încheie Silviu Mănăstire. (G.E.)
CLICK pentru video
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024