Rapoartele financiare aferente anului trecut făcute publice de partide scot la iveală unele dedesubturi din campaniile electorale. Astfel, pe lista persoanelor fizice care au donat PNL-ului sume de bani a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii minime brute pe ţară nu se află nici un membru al organizaţiei judeţene.
În schimb, printre marii donatori ai partidului se regăseşte Sulfina Barbu, nimeni alta decât liberala care pentru câteva zile s-a aflat în cărţi pentru a fi inclusă pe lista candidaţilor PNL Botoşani la un mandat de parlamentar.
În perioada stabilirii echipelor care urmau să intre în bătălia electorală conducerea centrală a încercat să o impună pe locul al doilea la Camera Deputaţilor tocmai pe cea care a ocupat funcţia de ministrul al Muncii.
Pretextul invocat de şefii de la Bucureşti a fost că filiala judeţeană nu şi-a plătit contribuţia către forurile centrale şi că în aceste condiţii nu poate să decidă singură cine intră în bătălia electorală.
Interesantă coincidenţă, în timp ce liberalilor botoşăneni li se reproşa că nu au vărsat bani partidului, Sulfina Barbu a donat anul trecut nici mai mult, nici mai puţin de 75.234 de lei. Aceştia au fost viraţi în trei tranşe, două dintre acestea tocmai în toamna care a precedat alegerile parlamentare.
Liderii PNL Botoşani s-au opus însă vehement trimiterii Sulfinei Barbu de la Bucureşti în nordul Moldovei şi în final şi-au impus punctul de vedere, în ciuda donaţiilor făcute de acesta.
Pe poziţia a doua la Camera Deputaţilor a candidat Cristian Roman, care însă nu a intrat în Parlament din cauza rezultatelor mult sub aşteptări obţinute de PNL.
Sulfina Barbu a fost deputat de Bucureşti în legislatura 2008 – 2012.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024