Casa Națională de Pensii a anunțat o creștere a punctului de pensie.
Românii cu salarii mari au și pensii pe măsură, exceptându-i pe cei cu pensiile speciale. Punctul de pensie a crescut anul acesta cu 12,5%, conform Casei Naționale de Pensii (CNPP). Astfel că milioane de români au început să-și facă din nou calcule, scrie News Week.
Astfel, pentru a obține o pensie de minim 3.000 de lei, un român ar trebui să primească brut, peste 10.000 de lei.
Conform CNPP, la începutul anului, punctul de pensie a crescut cu 12,5%, ajungând la 1.785 de lei.
”Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numarul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se însumează, iar prin împărţirea la 12 rezultă punctajul anual al asiguratului în anul respectiv. Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică",
transmit autoritățile.
Așadar, valoarea pensiei este echivalentă cu un Punctaj mediu anual înmulțit cu Valoarea punctului de pensie (1.785 lei).
Altfel spus, dacă o persoană are o vechime în muncă de 40 de ani, punctajul mediu anual va rezulta din însumarea tuturor punctajelor medii, apoi împărțirea lor la 40, conform următoarei formule:
Punctaj mediu anual = (Punctaj anual 1 + Punctaj anual 2 + … + Punctaj anual 40): Nr. ani stagiu complet – 40 ani
Punctajul anual se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv, iar punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut (venitului lunar al asiguratului) la indicele salariului mediu brut din luna respectivă:
Astfel, o persoană care a câștigat pe toată durata activității sale profesionale un salariu brut echivalent cu salariul mediu brut lunar din fiecare perioadă a trecutului său profesional, atunci punctajul lunar ar fi 1.
Concomitent, punctajul mediu anual s-ar reduce similar la 1, prin corelarea cu anii de muncă.
Astfel, calculul final arată că o persoană care a început să lucreze în anul 1983 și a menținut pe parcursul întregii cariere un venit corelat direct cu salariul mediu brut din fiecare lună începând cu 1983 și până în prezent, dacă va ieși la pensie anul acesta, va încasa o pensie de 1.785 de lei.
Dar pentru ca o persoană să încaseze o pensie de 3.000 de lei după întreaga activitate, dacă se pensionează în 2023, ar fi trebuit, în medie, să încaseze pe perioada întregii activități un salariu care să se raporteze într-o proporție de 1.68 la salariul mediu brut din fiecare lună a activității sale profesionale.
Specialiștii spun însă că, vedere că salariul mediu brut în anul 2023 se încadrează în marja de 6.789 de lei, atunci, ajustând mereu calculul la indicii economici istorici din momentul începerii activității economice și până în prezent, pentru a obține o pensie de 3000 de lei, un român ar trebui să fi menținut venituri brute constante echivalente unui salariu brut lunar din 2023 de aproximativ 11.400 de lei, adică undeva la 6.700 de lei net.
Lucrurile se complică pentru pensionari din 2024, pentru că vorbim despre o nouă formulă de calcul şi mai stufoasă. Însă, acest lucru s-ar putea transforma în bani mai mulţi încasaţi de pensionari.
Asta pentru că valoarea punctului de pensie se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
Majorarea valorii punctului de pensie ar urma să se stabilească anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, scrie observatornews.ro.
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024