Sesizarea depusă de preşedintele Klaus Iohannis a fost respinsă.
Educaţia sanitară ia locul educaţiei sexuale în şcoli, iar Curtea Constituţională a decis joi că legea prin care „educaţia sexuală” este înlocuită cu "educaţie sanitară” este constituţională.
Legea declarată constituţională prevede că în şcoli se vor derula programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară, pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor doar cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, scrie Adevărul.
"A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele României şi a constatat că este constituţională, în raport cu criticile formulate, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului", se arată în decizia CCR.
La începutul lunii iunie, deputaţii au adoptat proiectul prin care este eliminată sintagma „educaţie sexuală” din lege, înlocuind-o cu „educaţie sanitară”.
Iohannis a atacat actul normativ la CCR, spunând că, prin modul în care a fost adoptat, precum şi prin conţinutul normativ, încalcă Constituţia.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024