Spre finele lunii septembrie din anul pandemiei, Botoșaniul își alege oamenii care vor cârmui județul și municipiul reședință. Poate cel mai important scrutin electoral cu efect direct pe plan local, alegerile locale din 27 septembrie vor decide viitorul următorilor patru ani, prin prisma mai ales a noilor investiții.
După un mandat în care proiectele de anvergură aproape că au lipsit, botoșănenii devin din nou participanți activi, prin exercițiul votului.
La nivel de municipiu, excepție face Parcului de Agrement Cornișa care oricum nu poate fi atribuit doar ultimului Legislativ local, fiind un proiect demarat din cel de-al doilea mandat al primarului în funcție, Cătălin Flutur.
În schimb, la nivelul Consiliului Județean, am traversat patru ani de zile de lentoare totală, un mandat atribuit mai degrabă eșecurilor decât succeselor.
Alegerile locale de la Botoșani sunt, în acest an, cel puțin interesante. Cu doi președinți de partid care își pun carierele în joc pentru câștigarea Județului și cu aceeași unitate de măsură la Municipiu, unde un eșec poate însemna dispariția din mediul politic și administrativ, un exemplu edificator fiind fostul primar Ovidiu Portariuc.
Marți, 18 august 2020, până la ora 24:00, a fost ultima zi de depunere a candidaturilor. Aceasta este oferta politică locală, ei sunt oamenii care defilează în fața botoșănenilor din municipiu și județ pentru a le obține încrederea. Alegerea poate însemna schimbarea sau o nouă stagnare. Și depinde de fiecare locuitor al municipiului și județului în parte să aleagă din rândul candidaților pe cel mai bun dintre cei buni, pe cel care poate și reușește să miște mecanismul de dezvoltare din zona noastră.
Cristina Bălăucă – candidat independent pentru funcția de consilier județean
Bogdan Cărăușu – candidat independent pentru funcția de consilier local
Uniunea Armenilor din România a depus o listă de candidați pentru Consiliul Local Botoșani
O analiză a ofertei politice locale pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020 este relativă prin prisma persoanelor de pe margine și subiectivă din punctul de vedere al celor implicați politic.
Nu o vom face noi, cei de la Botoșăneanul, ci vom lăsa alte persoane să comenteze candidații, listele, așteptările de la acest scrutin electoral, calitatea candidaților, tot cumulul de factori care se va transpune în traiul botoșănenilor din următorii patru ani de zile.
Traian Apetrei, este fost jurnalist și unul dintre cei mai longevivi directori de la Botoșani căruia nu i se poate atribui vreo coloratură politică. O persoană care a petrecut numeroase alegeri locale și căruia elementul de comparație îi este la îndemână.
„Din punctul meu de vedere este acela că orașul are nevoie de gospodari autentici, adică de oameni care, acum suntem într-o epocă nouă a proiectelor, să aibă și bunăvoință. Și ca să nu mă depărtez cumva cu teoria, am să reiau exemplul Teatrului. Teatrul s-a făcut în 1912, a avut temelie, dincolo de mortar, cărămidă și altele, a avut dorința de a face un cadou comunității. Dorința de a așeza și Botoșanii noștri de atunci, comuna cum se numea, în concordanță cu realitățile momentului, deci să avem și nou un templu al artelor. Și acum, pe alte coordonate, după 100 și ceva de ani, cei care candidează trebuie să fie, nu atât animați de patimi politice, să aibă ceva împotriva adversarilor cât să facă ei ceva, în primul rând. Teatrul nu este ceea ce ne doream de foarte mulți ani, nu din pricină că nu au fost bani, ci din pricină că nu au fost oameni de calitate care să vadă ce se poate face în limita fondurilor europene avute la dispoziție”,
Traian Apetrei, director Teatrul Mihai Eminescu, fost ziarist
Camelia Socianu conduce cu o mână de fier una dintre cele mai mari organizații sindicale de la Botoșani, Sindicatul Impact care numără peste 1.000 de membri. Ambiția și încăpățânarea de care a dat dovadă în lupta sindicală pentru drepturile salariaților din asistența socială au făcut ca organizații din alte județe să și-o dorească alături.
„Cred că o să fie niște alegeri foarte dificile. Și sincer să spun, cred că, cel care va câștiga, va câștiga la o diferență foarte mică, pentru că oamenii sunt bulversați. Și nu mai au încredere în nimeni. Nu că nu sunt personaje noi în peisajul politic. Personajele noi apar în organizațiile mici care nu prea au șanse să ajungă în conducerea CJ sau în cadrul Primăriei. Adică va fi un moment foarte mic, dacă ne gândim la ALDE sau Pro România, dacă nu sunt într-o alianță, nu vor ajunge să aibă reprezentanți în CJ și nici în CL. Realist vorbind. Bătălia se va da între greii politicii, PSD și PNL.
Dacă până acum, noi eram un județ în care câștiga PSD destul de detașat, acum va fi dificil, pentru că la alegerile prezidențiale nu a câștigat candidatul PNL că era foarte bun, ci ca a fost ca o palmă dată PSD-ului. Să fim realiști. Acum, cred că sunt foarte mulți cetățeni, cei care vor merge la vot sunt destul de bulversați pentru că nici cu PNL-ul nu poți să spui că ai șanse foarte mari la o viață bună și atunci vor fi foarte împărțite voturile. Va fi foarte disipat acest vot. Cel care va câștiga, va câștiga la o diferență foarte mică”,
Camelia Socianu, președintele Sindicatului Impact
Valeriu Iftime este președintele Consiliului de Administrație al grupului de firme Elsaco, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri de la Botoșani, cu cifră de afaceri de ordinul zecilor de milioane de euro.
Este președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură și reprezintă mediul de afaceri botoșănean.
„Nu sunt multe noutăți multe în scena politică de la Botoșani, are o variantă pe care o știm, oferta politică veche. Consiliul Județean în schimb, este prima dată când oferta este mai bună ca de obicei, adică sunt cel puțin doi candidați care conduc cele două partide politice de aici din Botoșani, PSD și PNL plus un al treilea candidat de la PMP, care a fost și el senator. Avem trei foști sau actuali senatori care vizează această funcție, care de obicei în Botoșani a fost ignorată.
Faptul că am ignorat această funcție, istoria arată destul de prost la nivelul CJ, pentru că ani de zile lucrurile nu s-au mișcat și a fost așa un fel de amnezie sau amnistie sau amorțeală generală la nivel de CJ. Sau cel puțin asta a fost impresia mea. Că nimic nu s-a mișcat acolo și că de fapt un cadou politic pentru cel care a fost în frunte. Iar dacă a fost cu vot uninominal, mi se pare că unul sau doi, au clacat inexplicabil. Mă refer la Florin Țurcanu și dacă Mihai Țâbuleac a fost ales uninominal, dar nu cred.
La Consiliul Județean avem o ofertă bună, o ofertă oarecum să spunem valoroasă, în privința numelor, sunt oameni politici redutabili, unul conduce PNL, d-na președintă de la PSD, la fel este un candidat să spunem, notoriu, la urma urmei pentru că ea conduce cel mai mare partid din Botoșani. Și Corneliu Popescu. Toți ceilalți umplu cumva ghiveciul acesta dar sper să nu se dilueze foarte tare votul, deși aici până la urmă, va fi o negociere pentru cel care va conduce CJ. Lucruri importante de făcut la CJ după ani de zile de stagnare, de lipsă de orizont și de lipsă de perspectivă. Poate că anul acesta CJ reușește să-și pună un președinte și în următorii 4 ani vom avea o siguranță pe postul acesta.
Dacă mă refer la Primăria orașului nostru, este clar că este varianta Cătălin Flutur. A mai apărut și varianta Gelu Ciubotaru, dar nu știu dacă el contează. Cătălin Flutur care în opinia mea are și un avantaj că știe și un dezavantaj pentru că ultimul mandat nu a fost unul foarte reușit. La ora actuală Cătălin este destul de discret, mizează pe voturile oamenilor care-l știu sau pe oamenii care i-au fost aproape. Deși în opinia mea, Botoșaniul nu are deloc aerul unui oraș care vine după 4 ani de mandat implicat și cu rezultate.
Ceilalți care vin, sigur apare de data asta candidatul PSD-ului, pe care l-aș lua foarte în serios, pentru că el vine după 2 mandate de viceprimar, este mai tânăr, cu mai multă foamete de performanță, este un om școlit, pe lângă faptul că are Facultatea de Automatizări are și o școală de administrație publică. Poate fi un test al unui jucător serios, nu știu în ce măsură notorietatea îl ajută ca să fie votat de către municipiu. Dar aici avem două variante, între vechi și nou, adică unul pe care în știm, am văzut ce știe să facă și unul care să poată să vină de pe plan local, tânăr, cu susținere politică, având în vedere că este omul PSD-ului.
Un al treilea candidat aici poate fi Silegeanu, care pentru prima dată candidează independent dar nu vine de nicăieri. Este om de afaceri, e adevărat de talia cea mai mare, dar cu o afacere care funcționează, chiar pe pandemie, un om foarte, foarte vizibil acolo unde apare, plin de idei și inițiativă. Marele lui dezavantaj este că nu are în spate un partid. Și va fi greu să doboare un primar în funcție și un candidat care vine din postura de viceprimar. Dar este o culoare interesantă, curajul lui trebuie cumva salutat și în același timp, ar fi foarte bine să ne gândim că politica o facem toți și dacă vrem ceva să se întâmple, trebuie să fim activi acum, și nu după. Adică, întotdeauna criticăm că nu avem o clasă politică bună și solidă și lucrătoare în slujba poporului, dar nu ne implicăm deloc.
La ceilalți candidați la Primărie apare Gelu Ciubotaru la PMP. El este un candidat interesant numai că eu cred că vremea lui a trecut. Adică, e un tip foarte bun în administrație dar nu știu în ce măsură atât partidul cât și vârsta îl mai recomandă, mai ales că nu a fost în ultimul timp atât de vizibil în sfera politică și a administrației publice. Adică nu cred că va avea șanse aici.
Șansele se bat între candidatul în funcție și al doilea jucător care este cel de la PSD.
Salutăm oamenii aceștia care vin și au acest curaj. Mă tem că într-o asemenea dispută, nu știu cine și cum rupe de la cineva voturi. Nu văd un al treilea candidat care să se ridice la nivelul celor doi și să poată câștiga din primul tur. Dacă ar fi un tur doi, atunci lucrurile păreau mai constructive.
Ceilalți jucători, care mai sunt, ei vin să joace rolul partidului de a obține voturi și pentru a avea un vot în CL. Dar aici nu e foarte rău, pentru că un CL cu două, trei partide, poți face o alianță, nu rămâne continuă această alianță și se schimbă depinde de interese și de modul în care un primar sau o echipă politică își face proiectele. Pentru că atunci când ai o echipă cum a fost până acum, doar a PSD-ului sau doar a liberalilor, e clar că nu se mai schimbă, devine monocoloră, dacă te schimbi, vine următorul. Pe când un CL cu două, trei partide unde cineva poate să încline balanța poate să fie interesant. Pentru că ții un CL în echilibru și eu consider că nu este un echilibru în slujba cuiva sau unui client politic ci în slujba cetățenilor și când nu funcționează, cineva trebuie să vadă că e fragil și nu ține asta la nesfârșit”,
Valeriu Iftime, președintele CA al grupului de firme Elsaco
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Spitalul Județean Botoșani angajează economist fără experiență
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile