Cei mai vehementă șefă de unitate de învățământ de la întâlnirea cu conducerea Primăriei și Inspectoratului Școlar a fost Beatrice Păpădie de la Liceul de Artă Ștefan Luchian.
Ședința a avut loc cu viceprimarul Bogdan Buhăianu și inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc, pentru a se face o radiografie a șantierelor de la școli.
Directoarea de la Liceul de Artă a fost cea mai nemulțumită.
Beatrice Păpădie, director Liceul de Artă
„Săptămâna trecută am fost la școală, am fost însoțită de constructor pe toate etajele, nu sunt mulțumită de stadiul implementării lucrărilor având în vedere că am predat școala acum 9 luni, la 1 iulie. Până acum s-a făcut doar acoperișul și doar s-au gletuit pereții la trei etaje. S-a făcut și instalația electrică și atât. Constructorul spune că la 1 septembrie, în mod repetat a afirmat că va preda școala. Deși știu că termenul de predare era 1 iulie. Cred că s-a apelat la o strategie administrativă în sensul că au fost sistate lucrările 2 luni pe motiv că era frig și nu se poate lucra, deși am văzut că s-a lucrat în perioada respectivă”,
Cel mai mare disconfort este cauzat de faptul că elevii sunt relocați în 11 unități de învățământ iar Liceul de Artă este singurul vocațional cu profil artistic din județ și are nevoie de compartimentare specială.
„Nu putem face ore de calitate pe holuri”, a continuat directoarea care a mai spus că pentru elevii de la Arte orele sunt programate în funcție de orarul celorlalte școli.
Beatrice Păpădie, director Liceul de Artă
„Trag un semnal de alarmă, este nevoie să avem spații adecvate pentru a desfășura ore de calitate și pentru a face performanță colegii mei de specialitate și de cultură generală din septembrie. Ori constructorul spune că la 1 septembrie va preda lucrarea, asta înseamnă că noi în septembrie nu ne putem întoarce la școală”,
Pentru readucerea mobilierului liceul are nevoie de măcar două luni.
Beatrice Păpădie a mai spus că a primit petiții de la părinți pentru a se trage un semnal de alarmă la nivelul Primăriei și Inspectoratului Școlar mai ales că elevii vor susține și examene naționale.
„Nu au o stare de bine elevii noștri”, a mai spus directoarea.
Care ulterior și-a focusat nervii pe constructor care nu au lucra într-un ritm mai alert din cauza lipsei banilor.
Reacția viceprimarului a fost una pe măsură.
Bogdan Buhăianu, viceprimarul municipiului Botoșani
„Discutăm despre un lucru pozitiv, se eficientizează energetic o școală, se creează o școală nouă pentru următoarele 10 – 15 generații. Acum nu sacrificăm nici măcar o generație. Sacrificăm un an. Nu-l sacrificăm, facem niște compromisuri pentru a avea o școală la standarde ridicate, mai ales că toate școlile nu vor fi doar renovate energetic ci vor fi, după cum bine știți pe celălalt proiect prin PNRR de 9,6 milioane de euro, dotate cu absolut toate echipamentele de care este nevoie. Și vreau să vă spun că această licitație este la un nivel de 80% executată”,
Argumentul că există doar un an de compromis însă cu beneficii pe termen lung, în condițiile în care școlile din municipiu nu au fost niciodată modernizate nu și-a atins scopul. Deși viceprimarul a tot făcut apel la înțelegere din partea directoarei: „Să nu ne ducem într-o chestiune negativă”.
Beatrice Păpădie a continuat spunând „că se putea face mai mult” moment în care Bogdan Buhăianu i-a răspuns din nou: „Acum, dna director, dacă-l trimit pe constructor la o oră de-a dv. nu știu dacă-și poate da cu părerea dacă lucrați la capacitate maximă sau nu”.
„Nu cred că putem compara”, i-a replicat Beatrice Păpădie viceprimarului care a început să râdă: „Dar de ce să nu putem compara? Haideți să lăsăm pe toată lumea să-și facă treaba în baza unui contract”.
Viceprimarul Bogdan Buhăianu a mai transmis că acolo unde nu se dorește modernizarea unităților de învățământ, se poate renunța la lucrări, chiar cu riscul de a-i priva pe actualii și viitorii elevi de dreptul la acces de condiții moderne.
Poliția Locală, cu ochii pe șoferii care au parcat necorespunzător
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Primarul către reprezentanții romilor: Nu aveți bani? Mergeți la muncă - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
ACUM: O delegație a romilor primită de primarul Cosmin Andrei - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
ACUM : 400 de romi scandează în fața Primăriei – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile