Jandarmii botoșăneni aflați în activitate au avut vineri prilejul de a se întâlni cu foști colegi, ofițeri și subofițeri în rezervă sau în retragere, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.
Sărbătorirea Zilei Veteranilor Unităţii este un moment de bucurie pentru toţi cei aflaţi în activitate, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani profitând de acest prilej pentru a le transmite, din partea întregului corp de jandarmi, urări de sănătate, viaţă lungă şi putere de muncă.
“Încrederea constantă de care Jandarmeria Română se bucură în acest moment este și rodul muncii lor, fapt care ne obligă să fim permanent în căutarea celor mai bune şi eficiente soluţii la provocările lumii în care trăim, tot mai dinamice pe zi ce trece.
Credem cu tărie în solidaritatea dintre generaţii, iar locul ocupat astăzi de Jandarmeria Română în societatea românească şi în comunitatea internaţională se datorează tuturor celor care au muncit pentru această Armă”,
Comunicat IJJ Botoşani.
În final, actualii jandarmi botoşăneni, ca urmaşi ai veteranilor unității, ca păstrători de tradiţii, făgăduiesc să își facă în continuare datoria, sub deviza ostaşului român dintotdeauna: „Onoare şi Patrie”.
Jandarmii botoşăneni au făcut şi o demonstraţie în faţa veteranilor din care nu au lipsit “mascaţii” şi fumigenele.
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024