Mădălina Manole, artista dispărută în urmă cu doi ani, ar fi împlinit astăzi 45 de ani. Fratele şi părinţii artistei o vor comemora la Cimitirul Bolovani din Ploieşti. Rudele Mădălinei vor să îi aducă flori şi să aprindă candele la mormânt, în linişte, ca să evite o întâlnire tensionată cu soţul artistei, Petru Mircea.
„Nu vrem nici să ne întâlnim acolo cu Petru Mircea”
Fratele Mădălinei Manole, Marian, cinsteşte memoria surorii sale decedate în urmă cu doi ani cu o vizită la mormântul acesteia, la Cimitirul Bolovani din Ploieşti.
"Dimineaţă, voi merge cu fiul meu la antrenament, apoi, cu câteva flori, ne vom duce să aprindem o candelă la mormântul Mădălinei. Poate ne vom întâlni acolo şi cu câţiva fani, atât cât au mai rămas. Părinţii mei vor pleca la o mânăstire pentru a se reculege şi vor veni şi ei, probabil, mai pe seară. Nu vom organiza ceva de proporţii, parastasul Mădălinei l-am făcut deja, pentru că preoţii ne-au spus că aşa este bine, să-l faci cu o săptămână înaintea datei morţii. Nu vrem nici să ne întâlnim acolo cu Petru Mircea, dacă va binevoi să apară", a declarat pentru
CancanMarian Manole.
Procurorii au dat acelaşi verdict: sinucidere
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au stabilit, vineri, că moartea artistei a fost o sinucidere, aceeaşi concluzie formulată şi anul trecut, pe care familia Mădălinei a contestat-o, obţinând redeschiderea dosarului. Marian Manole este dezamăgit de concluziile oficiale ale anchetei.
"Mă aşteptam la asta încă de când am stat câteva ore pe holurile Parchetului, cu părinţii mei, procurorul Moldovan nu a binevoit nici măcar să-mi ia o declaraţie, să-i spun ce ştiam eu despre sora mea. Procurorii au fost fie neprofesionişti, fie mânjiţi, n-au făcut decât să pună aceeaşi ştampilă şi parafă pe dosar. Nici una dintre obiecţiunile noastre n-a fost acceptată, au făcut doar câteva reaudieri, aşa, de ochii lumii", a declarat
fratele Mădălinei.
Acuze către Parchet
Marian Manole a arătat că ancheta are în continuare multe hibe, iar o serie de întrebări au rămas fără nici un răspuns. "
Când o să-mi explice dl procuror cum este posibil ca o fiinţă plăpândă cum este sora mea să dea pe gât, ca pe o bere, 400 de mililitri de Furadan, să aşeze paharul jos şi să nu lase nici o amprentă, iar în cădere să se lovească de tocul uşii, să-şi spargă capul pe o porţiune de câţiva centimetri şi să lase o baltă de sânge, atunci o să cred că s-a sinucis. Procurorii, pilele şi relaţiile lui au acoperit această creatură slinoasă, cu barbă, care a fost soţul surorii mele. Este oare doar o coincidenţă de nume că la cercetarea la faţa locului a participat inspectorul Adina O., iar pe blonda cu care se afişează această creatură sinistră o cheamă Georgeta-Săndica O.?", a spus indignat
Marian Manole.
„Mi-au băgat sora în pământ”
Verdictul procurorilor nu i-a schimbat convingerile fratelui artistei asupra celor pe care îi consideră vinovaţi de moartea Mădălinei.
"Aceste două creaturi, Petru Mircea şi mama lui, mi-au băgat sora în pământ. Aşa a încercat el şi cu prima lui soţie, dar n-a reuşit. Au venit de la Botoşani, săraci lipiţi, şi au vrut să-şi facă rost la Bucureşti. Au rămas cu casa Mădălinei, cu maşina, cu lucrurile ei. Să rămână el cu ele, să se ducă în mormânt, aşa cum s-a dus şi sora mea. Atât este de ahtiat după avere, încât mă aştept, când, Doamne fereşte, părinţii mei vor închide ochii, să vină cu copilul la înaintare, ca să ia şi el o felie din moştenire. Altfel ar fi procedat ca un om normal şi ne-ar fi lăsat să ne vedem nepotul", a mai spus
Marian Manole.
„O să trimit dosarul Mădălinei la CEDO"
Fratele Mădălinei nu acceptă înfrângerea şi intenţionează să ducă pe un alt plan războiul pentru aflarea adevărului. "De acum înainte nu putem decât să aşteptăm justiţia divină. Sau, când voi face rost de bani, o să trimit dosarul Mădălinei la CEDO. Dacă şi acolo, după ce vor analiza toate probele şi ne vor răspunde la toate întrebările, verdictul va fi tot sinucidere, abia atunci vom accepta acest lucru", a mai spus Marian Manole.
CITEŞTE ŞI:
Unde s-a ajuns în scandalul Mădălina : Botoşăneanul Mircea, acuzat că a atins 120 kg