Un bărbat din județul Botoșani a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat un vecin.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Mihai Niță, în vârstă de 53 de ani, domiciliat în satul Tocileni, comuna Stăuceni, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”. S-a reţinut că, în noaptea de 14 spre 15 iulie 2015, aflându-se pe drumul public din satul Tocileni, fiind provocat de Ionuț-Marius Tătărușanu, l-a înjunghiat pe aceasta cu un cuţit, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.
”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie„, se arată în comunicatul de pe site-ul Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
CITEȘTE: Taximetrist aproape omorât în bătaie de mai mulți indivizi: CE pedepse au primit mardeiașii
O nouă lege pentru șoferii agresivi în trafic: Ce sancțiuni drastice se aplică
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Moment emoționant pentru un polițist din Botoșani: A revenit la liceul unde a învățat
Oana Sava
Mar 12, 2025
Doliu la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: Un profesor de 53 de ani s-a sinucis
Oana Sava
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile