În ultimile 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru combaterea faptelor antisociale.
Forțele de ordine au intervenit la 52 de evenimente, 47 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112.
În urma activităților desfășurate, pe raza întregului județ, au fost aplicate 138 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei și au fost reținute 13 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.
”Atragem atenția asupra modului de respectare a normelor de conviețuire socială și a drepturilor și libertăților celorlalți. Adresare de injurii sau expresii jignitoare unei alte persoane, în public sau provocarea de scandal în locurile publice, constituie contravenții si se pot sancționa cu amendă în cuantum de până la 1.000 de lei”, transmit reprezentanții IPJ Botoșani.
În cursul zilei de ieri, o persoană a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 400 de lei, pentru adresare de injurii și provocare de scandal, în urma unor neînțelegeri avute cu vecinii, pe drumul public din localitatea de domiciliu.
Alte 6 persoane au fost sancționate pentru aceleași fapte, cu amendă în valoare totală de peste 1.000 de lei.
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024