Starea precară a drumurilor județene a fost adusă în discuție de consilierul județean Gheorghe Vâzdoagă, subiect care a stârnit animozități în rândul celor care conduc județul.
Discuția a avut loc în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Botoșani de joi, 25 iunie 2015, chiar înainte de votul pentru primul proiect de hotărâre. Interpelarea a venit din partea consilierului Gheorghe Vâzdoagă, care a cerut explicații cu privire la starea precară a multor drumuri județene care sunt încă neasfaltate.
„Am fost chiar și ei la Todireni și am avut curiozitatea să mă uit un pic pe documentele pe care le am și am constatat că drumul Blândești-Sulița-Lunca-Cerchejeni-Todireni, ca și cel de la Rediu-Răuseni-Hlipiceni-Todireni, au fost puse pentru prima dată în reabilitare în 2012. Starea lor, cred că nu trebuie să vă mai spun, este jalnică.
Aș vrea ca cineva de specialitate să-mi explice un fenomen pe care l-am văzut spre exemplu pe drumul George Enescu-Havârna-Darabani. Pe un drum reabilitat, anumite porțiuni din el nu sunt asfaltate, sunt lăsate la stadiul de pietriș.
Problema drumurilor este una foarte importantă, aș vrea o situația a drumurilor județene, cu starea lor fizică, dacă sunt incluse într-un program de finanțare, de unde vin fondurile, stadiul în care se află proiectul”, a precizat Gheorghe Vâzdoagă.
În replică, vicepreședintele CJ, Cristian Achiței a spus că pe acest subiect sunt extrem de multe de spus, ar putea fi scrisă o carte în legătură cu starea drumurilor din județ.
„Vă amintesc că în anul 2013, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a fost văduvită grav bugetar atunci când prin votul dumneavoastră n-ați alocat decât 26 de miliarde. Anul 2013 a însemnat un dezastru pentru drumurile județene și a dus la agravarea acestora. Anul acesta am revenit, sunt alocate 110 miliarde lei pentru lucrări de întreținere și reparații pe absolut toate drumurile județene, fie pietruite sau asfaltate. Licitația este în curs de derulare, va avea loc pe 3 august sper ca totul să fie bine și imediat se va interveni”, a declarat Cristian Achiței.
Referitor la drumul Sulița-Todireni-Răuseni-Todireni-Hlipiceni-Albești-Dîngeni-Hănești, care anul trecut a fost aprobat ca drum strategic, și inclus în Programul Operațional Sectorial (POS) 2014-2020, vicepreședintele de CJ a precizat că Guvernul Ponta abia zilele acestea l-a aprobat.
Replica sa a fost taxată la sânge de alți consilieri județeni care i-au reproșat vicepreședintelui de CJ că transformă orice critică într-o luptă politică.
De cealaltă parte, președintele CJ, Gheorghe Sorescu, a încercat să calmeze spiritele și a punctat că „așa au stat lucrurile la vremea aceea, acelea au fost sumele, lucrurile la ora la care vorbim sau situația de acum este în curs de rezolvare prin cuprinderea în programul nostru de reparații a întregii suprafețe de drumuri, respectiv 670 km”.
(C.B.)
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024