Este vorba despre cei care au activități gospodărești, precum cele de menaj casnic, pregătirea mesei, grădinărit.
Aproximativ 1,2 milioane de persoane ar putea obține dreptul la asigurări de sănătate și la pensie, odată ce activitățile casnice, care în prezent se desfășoară în mare parte la negru, vor fi reglementate corespunzător, este de părere Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Este vorba despre cei care prestează pentru alte persoane activități gospodărești precum cele de menaj casnic, pregătirea mesei, grădinărit, îngrijirea animalelor de companie. Sunt incluse și alte activități care au legătură strict cu gospodăria unei familii sau a unei persoane singure.
Raluca Turcan a precizat că a discutat cu reprezentanții patronatelor și ai sindicatelor despre reglementarea activităților casnice.
"Am dezbătut astăzi reglementarea activităților casnice cu reprezentanții patronatelor și ai sindicatelor, având cu toții convingerea că acest demers va aduce o serie de avantaje pentru piața muncii și pentru sistemul public de pensii, dar mai ales pentru toți cei care astăzi muncesc în acest fel, fără a fi asigurați medical și fără a putea să obțină un drept de pensie. Potrivit datelor INS, avem 39% din populație inactiva și estimăm că aproximativ 1,2 milioane de persoane ar putea obține aceste drepturi odată ce activitățile casnice, care în prezent se desfășoară majoritar la negru, vor fi reglementate corespunzător",
Raluca Turcan, ministrul Muncii
Raluca Turcan a subliniat că efectele acestui proiect vor constă în reducerea muncii nedeclarate, în introducerea de categorii profesionale care nu se regăsesc în prezent în piața muncii și în creșterea numărului celor care vor plăti contribuții de asigurări sociale pentru a avea acces la servicii medicale ori la obținerea unui drept de pensie.
"Ne dorim că aceste activități să fie accesibile șomerilor indemnizați și beneficiarilor de venit minim garantat și lucrăm pentru a obține cea mai bună variantă tehnică, astfel încât activitățile casnice să fie suficient de atractive pentru că oamenii să prefere să lucreze legal, nu la negru",
Raluca Turcan, ministrul Muncii
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024