Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) – Filiala Botoșani ar urma să-și lanseze săptămâna viitoare potențialii candidați pentru alegerile locale din luna iunie. Lansarea va consta de fapt în anunțarea a unui număr de cinci nume ce fac parte dintr-un sondaj pentru stabilirea candidatului pentru Primăria Botoșani.
La conferința de săptămâna aceasta au participat cei doi co-președinți Gheorghe Iacob și Alexandru Zarug precum și Dumitru Zmău, Dorin Ciuștea, Verginel Vacariu și Dumitru Codreanu.
„Trebuie să identificăm oameni, cu predilecție tineri care să facă în așa fel încât cetățeanul român să beneficieze de o politică adevărată. Ați văzut toate inadvertențele și toate nelegiuirile care s-au comis de oamenii politici, societatea a taxat și vrem ca pe viitor să promovăm numai oameni determinați să lucreze numai pentru cetățeni”, a declarat Dumitru Zmău, unul dintre vicepreședinții ALDE.
Liderii ALDE au evitat să facă nominalizările celor cinci oameni care intră în calcule pentru Primăria Botoșani și au menționat că nici nu vor exista lansări pompoase ca la partidele mari.
”Eu am mai făcut parte din USL și am văzut multe personalități care acum sunt la beciul domnesc. Noi vrem să fim un partid de oameni modești și responsabili și să promovăm nu neapărat oameni de notorietate ieșită din comun, ci de cei care sunt pregătiți să lucreze pentru cetățean. Ne-am săturat de declarații sforăitoare, unele personalități s-au dovedit a fi un fiasco total”, a mai spus Dumitru Zmău.
Potrivit politicianului anul acesta ALDE se va dovedi a fi a treia forță politică din România. (G.E.)
CITEȘTE : Două nume surpriză în ”Alianța răzvrătiților” – Ușile-s deschise și la ieșire și la intrare