Cei mai buni elevi contabili au fost premiați joi, 25 aprilie 2024, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în sala „Nicolae Iorga” din cadrul Palatului Administrativ, imediat după ședința ordinară a Consiliului Județean.
Etapa județeană a „Concursului de cultură și educație financiar-contabilă” organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) Filiala Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul Economic „Octav Onicescu” a avut loc pe 19 aprilie și a reunit elevi din clasa a XI-a de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani și Liceul „Regina Maria Dorohoi”.
Iar astăzi a avut loc premierea elevilor.
Doina Federovici , președinte Consiliul Județean.
„Permiteți-mi să-i felicit și eu pe premianți, dar și pe părinții lor și în egală măsură pe toate cadrele didactice care vă pregătesc pe fiecare în parte și vă îndrumă. Nu uitați că avem nevoie de specialiști, de oameni care să îmbrățișeze cu drag această profesie de contabil care nu poate lipsi în niciuna din ramurile economiei naționale sau din sectorul privat”
Din partea Consiliului Județean, elevii premianți au primit câte un rucsac, bancnota de colecție cu Personalitățile botoșănene, două albume respectiv „Botoșani, memorii în cărămizi”, „Locuri și lăcașuri ale credinței”, dar alte mici atenții simbolice.
Liceenii au fost recompensați cu bani din partea CECCAR, respectiv 700 de lei pentru premiul I, 500 pentru locul 2, 300 pentru premiul al treilea și 200 de lei pentru mențiune.
Eugenia Dăscălescu, președintele Filialei CECCAR Botoșani
„În 19 aprilie, elevii claselor a XI-a din învățământul preuniversitar de stat și privat din întreaga țară s-au întrecut în faza județeană a competiției. La nivelul județului Botoșani, concursul a fost organizat de către Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul Economic Octav Onicescu sub îndrumarea Corpului Experților Contabili - Filiala Botoșani, în parteneriat cu Consiliul Județean. Concursul se adresează elevilor de liceu, filiera Tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice
Primele locuri au fost ocupate de elevii de la Colegiul Economic Octav Onicescu.
Paula Bilibou – Premiul I ( Profesor îndrumător Stoleru Niculina, Luța Marcela)
Mădălina Șalgău – Premiul II ( Profesor îndrumător Donisă Gabriela, Nemțoiu Georgeta)
Delia Buliga – Premiul III (Profesor îndrumător Stoleru Niculina, Luța Marcela)
Anamaria Alexuc – Mențiune (Profesor îndrumător Stoleru Niculina, Nemțoiu Georgeta)
Au mai fost premiați:
Andrei Baltag – Colegiul Economic „Octav Onicescu”
Andreea Bejinariu – Colegiul Economic „Octav Onicescu”
Maria Ceistof - Colegiul Economic „Octav Onicescu”
Răzvan Topală – Liceul „Regina Maria” Dorohoi
Livia Soprovici - Liceul „Regina Maria” Dorohoi
Cosmin Cojocariu - Liceul „Regina Maria” Dorohoi
De asemenea, în sala Nicolae Iorga au fost prezenți și profesorii îndrumători.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024