Peste o sută dintre cei mai mari oameni de afaceri botoșăneni au fost sărbătoriți vineri seară cu premii, muzică și dans la ”Soul Mate”, acolo unde s-a făcut public în premieră Topul Județean al Firmelor 2016. Ediția din acest an, organizată tot de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani, dar în colaborare cu ”Electroalfa”, a diferit în mai multe privințe față de cele anterioare.
În primul rând câțiva mari antreprenori care în anii precedenți au ignorat practic manifestarea, preferând să își trimită managerii, precum Gheorghe Ciubotaru și Valeriu Iftime, au luat parte de această personal la manifestare.
De asemenea, Balul Oamenilor de Afaceri din acest an a fost unul tematic. Reprezentanții CCIA Botoșani au venit îmbrăcați în straie populare, lucru pe care l-au făcut și mai mulți invitați. Dacă unii businessmani au ținut cont de tematică, atât ei cât și partenerele de viață venind îmbrăcați din cap și până în picioare în costume populare, alții nu au renunțat la lux și eleganță, preferând vestimentații în consonanță cu un asemenea eveniment.
La începutul acțiunii, trei membri ai ansamblului ”Doina Costeștilor” au interpretat ”Deșteptă-te, române”, moment în care toți participanții s-au ridicat în picioare și, cu toate că foarte puțini dintre ei au cântat Imnul de Stat, la sfârșit au aplaudat zgomotos. Formația populară din comuna Răchiți, condusă de un preot, a avut mai multe numere de dans, care au alternat cu premierea celor mai performante firme.
Pe de altă parte, asemeni anilor trecuți, și de această dată câțiva oameni de afaceri au trebuit să se ridice de o mulțime de ori de la mese fiindcă au avut mai multe firme premiate.
Cuvântul de deschidere i-a aparținut președintelui CCIA Botoșani.
”Poate cele mai crunte «bătălii» ale firmelor în toți acești ani au fost duse cu birocrația excesivă, cu impozitarea exagerată, cu legislația economică confuză, cu lipsa de respect a autorităților față de cei care lucrează imput-uri în bugetul țării, câteodată parcă doar pentru a avea toți ceilalți ce consuma, fără însă a primi nimic din ceea ce se așteptau și anume respect”.
Dorin Floareș, președinte CCIA Botoșani.
Pe măsura avansării în noapte premierea, care a conținut și destule ciudățenii, fiind strigate firme de pe locul 5, fără a fi amintite altele de pe locuri mai de frunte, și-a pierdut din interes, atenția milionarilor fiind îndreptată spre bufetul suedez sau spre ceaunul de afară, unde s-a amenajat o terasă.
Singurul politician prezent la eveniment a fost Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean, care a vorbit la fel de puțin ca de obicei, în rest, ceilalți șefi din administrație neobosindu-se să ia parte la bal.
Aproape zece botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Durere sfâșietoare, adolescent din Botoșani mort în brațele medicilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024