Împărăția construită de Florin Țurcanu în mai bine de doi ani de conducere a Consiliului Județean Botoșani, se dărâmă bucată cu bucată.
A început prin a-și pierde titlul de președinte al instituției, și implicit, al biroului din care conducea județul, deși rareori era văzut dincolo de ușile încăperii. Mai apoi, a pierdu și lupta în justiție pe care a deschis-o împotriva prefectului Costică Macaleți, prefectul județului, cel care a semnat ordinul de suspendare din funcție a președintelui de Consiliu Județean (CJ) Botoșani.
De la 1 aprilie, și oamenii săi de încredere părăsesc lupta. Este o chestiune de loialitate, spune noul președinte interimar al CJ, Gheorghe Sorescu.
„Consilierilor le-am semnat încetarea activității odată cu 1 aprilie, de comun acord. Ei acum predau totul, săptămâna viitoare, nici nu vor mai veni. Ei trebuiau să plece, cel puțin unul era musai. Au înțeles și ei, ne-am despărțit amiabil, fără nici un fel de resentimente, era o chestiune de încredere. În perioada asta, ei i-au fost loiali lui Florin Țurcanu, și nu mie. Dar, este vorba aceea, nu poți sluji doi stăpâni deodată, nu este corect așa”, a explicat Gheorghe Sorescu, președinte interimar al CJ.
Totodată, acesta a adăugat că, deși îi displace ideea de a avea atâția angajați care să îl deservească personal, i-ar lipsi un ajutor de nădejde în ceea ce privește partea de PR.
„Dar nici nu aș vrea să port niște discuții cu cineva, să îl angajez și peste două luni să se organizeze alegeri și să se termine”, a conchis șeful de județ.
(C.B.)
CITEȘTE:
A plecat Florin Țurcanu de la CJ, pleacă și consilierii – DOCUMENT
[[galerie-foto]]
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024