Aproape trei ani de zile a fost pe val și din punct de vedere politic și din cel administrativ. La ușa sa era mereu coadă, iar servanții se îngrămădeau să-l mulțumească. Spunea despre el că este botoșăneanul cu cea mai mare notorietate și că ar fi cunoscut de 97% dintre locuitorii județului. Acum, numele său este îngropat într-un strat gros de praf.
Și așa va rămâne, pentru că, potrivit noului statut al PNL, Florin Țurcanu, ca urmare a condamnării sale la șase luni de închisoare cu suspendare, nu mai are dreptul să candideze la vreo funcție de conducere, în partid sau în administrație.
”El este un simplu membru până în 2017, cred. Prin noul statut are o serie de interdicții și nu poate să își depună candidatura pentru funcții de conducere. Sunt reglementările statutului aprobate la Pitești. Nici el, nici Verginel Gireadă, în cazul partidului nu pot depune candidaturi”, a spus Gheorghe Sorescu, întrebat de situația fostului lider al PNL și al CJ Botoșani.
Ar mai fi însă o posibilitate și anume o candidatură independentă sau sub o altă coloratură politică.
Sorescu: ”La Florin din câte știu, el în anul 2016 este în perioada de încercare. Sau poate să candideze, dar nu mai are susținerea partidului. Sigur, poate veni independent, sau poate la o altă formațiune politică”.
Imediat după ce a ieșit din viața publică, Florin Țurcanu și-a concentrat atenția spre afacerile de familie și nu a mai fost văzut la evenimente publice. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024