Plenul Senatului a aprobat luni desfiinţarea grupului UNPR din Camera Superioară, ca urmare a rămânerii unui număr mai mic de şapte parlamentari în acest grup.
Au început dezertările din UNPR și deja se scurg parlamentari către PSD. Primii care au intrat în joc sunt senatorii, care pleacă spre PSD sau devin independenți.
Cea mai importantă demisie din UNPR este cea a lui Șerban Mihăilescu, om cu ștate vechi în Parlament dar și în interiorul UNPR. Mihăilescu devine senator independent. Acesta a fost ales în 2012 din partea UNPR, pe lista USL, după ce a candidat pe Colegiul Darabani – Săveni.
Senatorii Ioan Iovescu, Purec Ioan Simion, Ionel Agrigoroaie și Octavian Bumbu pleacă la PSD. Bumbu era plecat mai demult neoficial din UNPR, dar acum a oficializat trecerea.
Încă doi senatori UNPR și-au anunțat demisiile și trec la PSD: Lucian Iliescu și Bujor Marcel.
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile