În proiecția de buget pe anul 2016, o sumă de aproximativ 200.000 de lei a fost propusă pentru acțiuni menite să promoveze parcul de turism turistic și sportiv Cornișa, înainte de deschidere. Din această sumă, consilierii locali PNL au lăsat doar 5.000 de lei.
Reprezentanții Primăriei Botoșani intenționau să organizeze mai multe acțiuni pe plan local și regional pentru a face publicitate parcului ce urmează să se deschidă la Botoșani și care ar urma să fie unic, în Regiunea Moldovei.
La deschidere era programat un concert de amploare unde s-ar fi dorit să concerteze artiști de talie internațională. Cum consilierii locali s-au împotrivit acestui demers, municipalitatea se va axa doar pe promovare în media, cu fonduri provenite din sponsorizări.
”M-aș fi bucurat ca atunci când s-a votat bugetul și aici ajungem la ultimul punct legat de promovarea acestui proiect, consilierii liberali să fi înțeles necesitatea promovării acestui proiect și să nu fi tăiat bugetul pe care l-am propus pentru promovare dar am găsit soluții, vom finanța cu ajutorul sponsorilor din resurse proprii”
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani.
Scopul acestor acțiuni de promovare este acela ca parcul de la Botoșani să atragă un număr semnificativ de turiști care să aducă un plus valoarea pieței economice locală.
”Trebuie să facem acest parc cunoscut, până la deschidere, trebuie să gândim într-o logică economică astfel încât să asigurăm un flux cât mai mare parcului și agenților economici și să devină profitabil din primul an. Ca atare, în următoarea perioadă vom intensifica activitățile de comunicare, atât în mediul online cât și pe radio sau tv, nu doar local cât și regional pentru a atrage cât mai mulți turiști în această zonă” Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani.
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani.
Parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa urmează să fie inaugurat la începutul lunii iulie din acest an. (G.E.)
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile