Planurile președintelui grupului ”Elsaco” de a mai coopta și alte firme în acționariatul FC Botoșani se concretizează. Începând din acest an, ”Electroalfa” va prelua o parte din capitalul clubului.
Echipa fanion a județului se află într-un amplu proces de reorganizare al cărui scop îl reprezintă trecerea de la o asociație la o societate pe acțiuni.
În prezent, la Federația Română de Fotbal (FRF) și Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) este înscrisă Asociația Fotbal Club Botoșani, care este deținută de grupul ”Elsaco”, iar desfășurarea activității pe un ONG a fost mereu una dintre problemele juridice de care proprietarii clubului s-au lovit în tentativele de a aduce și alți privați care să sprijine formația.
Procesul de transformare al clubului ar urma să se finalizeze până la sfârșitul actualului sezon, astfel încât în viitorul an competițional la FRF și LPF să fie înscrisă societatea pe acțiuni.
”Pentru mine importanți nu sunt neapărat banii pe care Electroalfa îi poate aduce, ci semnalul de încredere dat prin intrarea în acționariat. Înseamnă că am creat un club credibil, că prezentăm încredere”,
Valeriu Iftime, președinte grupul ”Elsaco”.
Pentru ”Electroalfa” sprijinirea sportului de performanță nu reprezintă o premieră. Grupul de firme fondat de Gheorghe Ciubotaru a mai susținut financiar FC Botoșani, roș-alb-albaștrii evoluând de altfel la un moment dat cu numele companiei ancoră a grupului pe tricouri (vezi foto jos), dar și handbalul și unele halterofile.
”Este și o mândrie, un orgoliu local faptul că de 10 ani avem echipă de fotbal în prima ligă la Botoșani. În Moldova, dacă ne uităm în jos, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, nu mai există vreun județ care să aibă echipă în prima ligă”,
Gheorghe Ciubotaru, președinte grupul ”Electroalfa”.
În cursul zilei de astăzi este așteptat un comunicat oficial din partea FC Botoșani pe această temă.
În Top 50 al firmelor din Botoșani, în funcție de cifra de afaceri, grupul mai are încă două societăți: SC Electroalfa CM SRL (48,7 milioane de lei), SC Electro Alfa Servicii Inginerie SRL (37,9 milioane lei).
SC Electro-Alfa Internațional SRL are 199 de angajați, fiind potrivit Topului Județean al Firmelor întocmit de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani al 11 – lea cel mai mare angajator din Botoșani.
Prima firmă din grupul ”Electroalfa” a fost înființată tocmai în 1991, pentru ca după trei decenii de activitate să ajungă la patru fabrici moderne în Botoșani, un Centru de Cercetare Dezvoltare, reprezentanțe de vânzări la export pe întreg teritoriul țării și un birou de proiectare în Republica Moldova.
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024