Polițistii sibieni l-au taxat cu un dosar penal.
La data de 30 septembrie 2023, în jurul orei 21,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu l-au testat alcoolscopic pe șoferul unui autoturism condus pe Bulevardul Victoriei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din județul Botoșani, rezultatul indicând o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În perioada 29 septembrie – 1 octombrie, polițiștii rutieri sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, ocazie cu care au fost constatate 15 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 32 de permise de conducere, au fost retrase 53 de certificate de înmatriculare și s-au aplicat 580 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 180.000 de lei.
Le reamintim șoferilor noile prevederi legale în vigoare, conform cărora cei ce consumă alcool sau substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan, dar și cei care conduc fără a deține acest drept vor fi condamnați la închisoare cu executare dacă sunt găsiți vinovați de producerea unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane, este mesajul transmis de IPJ Sibiu.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024