Analiza meciului FC Botoșani – CFR Cluj, finalizat a scorul de 2-1 pe Stadionul Municipal, în viziunea unui comentator sportiv.
Mihai Mironică scrie despre lupta FC Botoșani de a fi în play-off:
FC Botoșani mi-a adus aminte cum Novak Djokovic era cel mai bun gardian al lui Roger Federer în fața încercărilor lui Rafael Nadal de a bate cel mai important record al elvețianului, cel al numărului de trofee de Grand Slam.
Acum FC Botoșani a fost gardianul lui FCSB în fața tentativei campioanei CFR Cluj de a detrona liderul care fusese învins de Academica.
Sigur că FC Botoșani s-a luptat pentru șansa sa de a fi în play-off. Dar, urmând logica acuzațiilor de aseară ale multor fani care au văzut un blat între FCSB și Academica, și acum ne putem gândi la un blat cu CFR care o ajută pe FC Botoșani să facă un pas mare spre play-off urmând ca serviciul să fie întors atunci când va conta mai mult, în play-off. Conspiraționiștii ar spune că FCSB și Academica au o altfel de relație, dar să nu uităm că Botoșani i-a trimis spre Cluj pe Burcă, Bordeianu, Golofca... Acum, serios vorbind, cred că ambele meciuri, și la București, și la Botoșani, au fost pe bune și oameni care nu urmăresc cu atenție partidele din Liga 1 nu apreciază cum trebuie aceste două echipe-commando, Academica și FC Botoșani.
Înaintea partidei l-am întrebat la PRO X pe patronul lui FC Botoșani dacă el crede că echipa lui îi poate provoca prima înfrângere în campionat lui Edi Iordănescu în acest mandat la CFR cu 10 partide cu scoruri pozitive până atunci. Iftime a spus curajos că el crede în victorie, nu s-a ascuns după exprimări voalate. Iftime și Croitoru fac o pereche remarcabilă care scoate în evidența, așa cum am mai spus-o, lipsa de profesionalism de la Dinamo. Pentru că ăsta e principalul motiv pentru care Dinamo a ajuns o umbră caraghioasă față de ce a fost odată, că doar FC Botoșani nu e vreun colos financiar. E doar un “colos al inspirației” în alegerea jucătorilor.
Continuarea pe Sport.ro...
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024