Tinerii au readus mai mult și mai bine decât ar fi crezut chiar și ei spiritul unor ani dispăruți și atât de frumoși în întreaga lor valoare culturală și artistică.
Duminică seara, pe scena Old School, începând cu ora 18.30, a avut loc un show care a încântat botoșănenii, reușind să îi strângă în număr mare în fața talentelor muzicale, dar și a valorii pe care tinerii orașului nostru o arată.
După o lungă pauză, poate prea lungă pentru cei ce frecventează ori au mai auzit de manifestările culturale care au loc din vară în localul marca Gelu Graur, prin care se promovează tinerii botoșăneni, s-a revenit în Old School cu un recital care a impresionat puternic și tinerii, cât și adulții, care s-au făcut parcă una și aceeași mulțime, cu aceleași idealuri și bucurii, deși respectând distanțarea și toate măsurile de combatere SARS-Cov2.
Recitalul marca Cenaclului de Vineri, condus de Marieva Roșu și sprijinit puternic de Gelu Graur, a avut ca scop refacerea unei seri interbelice de romanțe și lăutărie, bifând melodii ale Mariei Tănase, Ileanei Sărăroiu ori Gică Petrescu.
"România Old School", așa cum a fost intitulat spectacolul weekendului în localul iubit de public pentru muzica bună pe care o propune, a adus voci promițătoare, toate școlite pe băncile Liceului de Artă "Ștefan Luchian" - Cătălina Vecliuc (clasa a XII-a), Elisabeta Șeremet (Clasa a IX-a), Marieva Roșu (Clasa a X-a), debutul promițător al lui Nectarie Cazaciuc (Clasa a IX-a), cât și acompaniamentul live al lui Adrian Mircescu (Clasa a IX-a) și Angel Babii (Clasa a X-a).
Seara, pe de-o parte cu un iz mieros de romantism în stilul Dragobetelui ce se apropie, pe de alta cu stilul tineresc și plin de viață al unei imaginate cârciumi vechi și pline de cochetării și muzică autentică, a propus și o expoziție de bijuterii de cupru handmade, încrustate cu pietre prețioase de tot felul, realizate de botoșăneanca Gabriela Hrițcu.
Terminându-se cu clipe bune de aplauze și cu multă bucurie, acompaniați de public în multe dintre cântecele interpretate, tinerii Cenaclului de Vineri au readus mai mult și mai bine decât ar fi crezut chiar și ei spiritul unor ani dispăruți și atât de frumoși în întreaga lor valoare culturală și artistică.
"Se spune că tineretul uită adesea și încearcă mereu să aducă noul și revolta în toate, cu atât mai mult în artă. Grupul acesta de oameni frumoși care a reușit în această seară să aducă veselia cu o mică întoarcere în timp demonstrează că pentru artiștii ce vor să fie artiști în toate, trecutul glorios va fi mereu un punct de referință, reinterpretat ori brut, însă mereu parte din noi, din cultura și din evoluția noastră. Orice s-ar spune, artistul rămâne omul care visează la sine și la lume în alte vremuri...",
Marieva Roșu, coordonatoarea Cenaclului de Vineri
Video AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024