Centralele de apartament ar putea fi interzise: Decizie discutată la nivel european
Propunerea se află încă în discuție, iar Uniunea Europeană urmează să ia o decizie în acest sens.
Interzicerea centralelor de apartament este un subiect intens dezbătut, mai ales că UE va lua o decizie în acest sens, iar Dumitru Chisăliță, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, a făcut lumină în acest caz.
Dacă centralele de apartament vor fi interzise sau nu este o decizie de la nivel european și rămâne de văzut dacă este o recomandare sau este o impunere, potrivit antena3.ro.
Dumitru Chisăliță, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă
„La momentul de față există diverse discuții la nivel european în cadrul unui regulament care se numește Eco-design, privind construcția unor echipamente și vânzarea unor echipamente care să fie frendly cu mediul, care să fie eficient energetic, care să reducă puternic emisiile de dioxid de carbon. În cazul acestui regulament care este în discuție, există sau au existat și astfel de propuneri. Nu există un regulament aprobat în momentul de față la nivelul Uniunii Europene care să interzică în mod expres prezența centralelor pe gaze naturale începând cu anul 2030. Există recomandări ca fiecare stat să încerce să-și îmbunătățească tehnologia, formele de energie primară pe care le folosește, astfel încât să reducă emisiile de mediu și să reducă dependența de importul de energie, în special de gaze naturale și alte produse. Încă o dată, repet, nu există un astfel de element concret în momentul de față. Deci, din punctul acesta de vedere cred că oamenii trebuie să stea totuși liniștiţi, nu trebuie să se alarmeze pe linia aceasta. În același timp, ştim că atât la nivelul Europei, cât și în orașe din România, consiliile locale au venit cu o serie de politici energetice prin care interzic introducerea acestor centrale la clădirile noi. Dar cred că modul în care s-a pus această informație este unul care nu este în concordanță cu legislația aprobată în momentul de față, neexistând, cel puțin la momentul de față, acest pericol",
Parlamentul European a adoptat marți Directiva privind schimbările climatice, care interzice printre altele și centralele termice de apartament, dar până în 2040.
Directiva a fost adoptată cu 370 voturi „pentru", 199 împotrivă și 46 abţineri. Pentru a deveni lege, ea trebuie acum să fie aprobată oficial și de Consiliul UE.
(Foto: instalnews.ro)
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile