Decizia a venit în urma unei ordonanțe de Guvern care a fost adoptată săptămâna trecută.
Vizează centrele de permanență din județul Botoșani și nu numai acolo unde este asigurată activitate cu servicii medicale oferite pacienților pe timpul nopții.
În mod normal centrele de permanență funcționează în intervalul orar 15:00 – 8:00 dimineața și ar trebui să ușureze activitatea din unitățile de primiri urgențe.
Normativele în vigoare au permis în trecut ca aceste centre să fie și mobile, adică să funcționeze și în incinta cabinetelor medicilor de familie care aveau astfel dublă utilitate. Odată cu această ordonanță este nevoie de spații autonone.
„Erau considerate mobile dar erau în cabinetele medicilor de familie. Acum a venit această ordonanță care a exclus varianta asta. Ar trebui ca toate centrele de permenanță să funcționeze într-un punct fix. Adică într-un anumit spațiu adecvat unde se poate desfășura activitate medicală”,
Teodor Ferariu, director executiv interimar DSP
La Botoșani sunt în total 13 centre de permanență în întreg județul. Doar două sunt legale în acord cu noua legislație, adică în punct fix, respectiv Darabani și Bucecea.
Celelalte trebuie reorganizate: „În 90 de zile dacă nu se reorganizează, trebuie să fie desființate”, a continuat Teodor Ferariu.
Într-un centru de permanență trebuie să existe minimum cinci medici. O astfel de unitate deservește 25.000 pacienți pentru mediul urban, respectiv 5.000 de pacienți în cel rural.
Un medic care efectuează o gardă într-un centru de permanență primește suma de 1.400 de lei.
Prefectul Sorin Cornilă a fost informat cu privire la noile modificări legislative și a a propus să fie convocată o ședință cu primarii, cel puțin în comunele unde ar putea exista spații care să se preteze la astfel de activități.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) ar urma să efectueze o analiză a centrelor de permanență și să înainteze propuneri pentru locațiile unde s-ar putea găsi spații care să aibă această destinație.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024