Peste 300 de locuitori din Bucecea au participat joi la reinaugurarea Centrului Cultural al oraşului. Timp de doi ani de zile acolo au avut loc ample lucrări de reabilitare deoarece se afla într-o stare avansate de degradare, cu numeroase infiltraţii de apă şi nu mai putea găzdui spectacole.
S-a obţinut o finanţare de la Compania Naţională de Investiţii şi cu aportul Consiliului Local s-a reuşit modernizarea totală a clădirii. Investiţia s-a ridicat în final la 2,4 milioane de lei, din care 20% reprezintă aportul bugetului oraşului. La această cheltuială autoritatea buceceană a adăugat încă 65.000 de lei pentru sonorizarea şi luminile sălii de spectacole. Aceasta are 250 de locuri pe scaune tapiţate, studio de înregistrări, vestiare cu cabine de machiaj, centrală proprie. Panglica a fost tăiată de primarul Andron Ţâmpău şi prefectul Cristian Roman.
„Iată că după mai bine de doi ani şantier reuşim să redăm dvs., bucecenilor, acest frumos lăcaş de cultură care este numit Centrul Cultural Bucecea. Este o lucrare, completă, complexă care a necesitat foarte mulţi bani, dar iată că Dumnezeu ne-a ajutat şi în această zi, o mare sărbătoare a poporului român, Naşterea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos reuşim să sfinţim acest lăcaş. Mă bucur de prezenţa dvs. numeroasă, ne-aţi fost mereu alături. Mulţumesc colegilor mei din Consiliul Local, salariaţiilor Primăriei Oraşului Bucecea pentru că mi-au fost alături şi sunt convins că îmi vor fi permanent alături”, a declarat
primarul vizil emoţionat, în aplauzele localnicilor.
Ploaie de politicieni, centru civic, mici şi bere
Aceştia au luat cu asalt sala de spectacole, bunicii şi părinţii au ţinut copiii în braţe, au stat pe scaune, pe lângă scaune, în apropierea scenei şi pe unde au mai putut. Un sobor de patru preoţi au oficiat, printre altele, o slujbă de sfinţire, iar apoi au luat cuvântul prefectul Cristian Roman, senatorul Gheorghe Marcu, deputatul Andrei Dolineschi, pe scenă mai aflându-se şi deputatul Costică Macaleţi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mihai Aroşoaie, directorul Direcţiei pentru Cultură Dănuţ Huţu. Pe esplanada Centrului Cultural au fost dispuse mai multe bănci pentru ca oamenii să poată urmări un spectacol în aer liber al Ochestrei Rapsozii Botoşanilor, însă cum a început să plouă reprezentaţia a fost mutată în sală. Alături, în centrul civic amenajat tot în această perioadă, bucecenii s-au putut delecta cu mâncăruri şi băuturi, nelipsind tradiţionala combinaţie mici şi bere.
(S.B.)