Vineri, 21 iunie, într-o comună din Botoşani a fost dat în folosinţă un centru medico-social ultramodern, realizat cu fonduri elveţiene şi dotat cu aparatură de ultimă generaţie, dar şi cu şase cabinete medicale de specialitate plus o ambulanţă.
De acest centru vor beneficia în jur de 20.000 de localnici din cinci comune. Pentru săteni, mai ales pentru cei din Dângeni, bătrâni şi săraci, acest centru nou-nouţ este o mană cerească, fiindcă pentru o banală reţetă erau nevoiţi să bată aproximativ 30 de kilometri până la Botoşani, municipiul reşedinţă de judeţ. Tocmai de aceea la inaugurarea centrului s-au adunat zeci de localnici ca să vadă minunea. O bătrână s-a aşezat în genunchi şi a făcut o cruce mare în faţa centrului medical.
„Este dar de la Dumnezeu, să scap de chinuri. Mă duceam, măi mamă, până la Botoşani şi muream pe holuri la coadă, pentru trei pastile. De la Dumnezeu este dar pentru chinurile noastre de oameni amărâţi de la ţară”, mărturiseşte femeia, ajunsă la 8 decenii de viaţă.
Centrul medico-social dat în folosinţă la Dângeni este amplasat într-o veche clădire de pe vremea comunismului, aflată chiar în centrul satului. Înainte, la parter funcţiona un magazin sătesc, iar deasupra erau birourile pentru funcţionarii CAP. Pentru a găzdui centrul medico-social, clădirea a fost reabilitată cu fonduri elveţiene, obţinute printr-un proiect depus de autorităţile locale din Dângeni în anul 2016. Lucrările au durat trei ani şi au costat peste 600.000 de franci elveţieni. De la începutul anului, a fost achiţionată aparatura şi au fost făcute angajările de personal. Pentru aparatură, din fondurile elveţiene s-au mai cheltuit 300.000 de franci elveţieni, la care s-au adăugat încă pe-atât pentru asigurarea salarizării. Totodată, Primăria Dângeni a contribuit cu 100.000 de euro pentru interioare şi dotări.
„Această clădire era cea mai potrivită pentru ceea ce ne doream noi. Este încăpătoare, în centrul satului, are accesibilitate mare. A fost un efort financiar mare pentru Primăria Dângeni, dar era foarte necesar. Este un proiect unic în ţară”, spune Cătălin Rotundu, primarul din Dângeni.
Centrul este compus din parter şi etajul întâi, are şase cabinete medicale, o sală de socializare, toalete moderne inclusiv pentru persoanele cu handicap, dar şi un spaţiu de recuperare pentru vârstnici sau pentru cei care au suferit operaţii sau accidente.
„Centrul are cabinete de recoltare sânge, adică se pot face analize aici, are cabinet de ginecologie, cardiologie, recuperare, psihologie şi medicină de familie”, spune pentru Adevărul, Mihai Babii, directorul centrului.
Totodată, au fost cumpărate şi echipamente medicale moderne, cum ar fi o masă ginecologică cu truse specifice, doppler, aparat pentru electrocardiogramă şi numeroase alte dotări. În sala de recuperare se găsesc, de asemenea, echipamente pentru persoanele infirme sau în recuperare, de la cărucioare până la cârje şi cadre. În sala de socializare au fost cumpărate o masă de biliard şi una pentru tenis de masă. Pentru copii se amenajează un spaţiu de joacă. Accesul sătenilor în scaune cu rotile va fi realizat prin intermediul unui lift, care-i va urca până la etajul unu. Mai mult decât atât, în cel mai scurt timp, centrul va beneficia şi de o ambulanţă.
”Vom primi, sub formă de donaţie, o ambulanţă dotată cu tot ce trebuie”, spune Cătălin Rotundu.
Totodată, în cel mai scurt timp vor încheia contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări dar şi cu Primăria Dângeni, trei medici specialişti dar şi medici de familie care vor deservi acest centru.
Centrul medico-social este o adevărată binecuvântare pentru săteni. De serviciile sale vor beneficia oameni din Dângeni, Hăneşti, Ungureni, Mihălăşeni Dobârceni. Toate sunt localităţi cu oameni nevoiaşi, cu mulţi vârstnici şi fără servicii sanitare. Tocmai de aceea la inaugurare au venit mulţi săteni, în special femei în vârstă. Cele mai multe erau curioase cum aparată cabinetele şi dacă nu cumva „este o păcăleală”, întrebând de mai multe ori dacă serviciile sunt gratuite.
„Dacă este gratis, să vă ajute Dumnezeu, că bani n-am”, a precizat o bătrânică din satul Hulub.
Maria Stănică şi tanti Dumitriţa, două femei trecută de 70 de ani, au venit împreună la centru. S-au îmbrăcat ca pentru biserică, cu haine noi şi au venit să vadă minunea cu ochii lor. Au păşit timide, întrebând prima dată, ca mai toţi ceilalţi, dacă serviciile vor fi gratuite. După ce se convingeau că nu vor plăti nimic, s-au plimbat prin cabinete şi au admirat aparatura.
„Aşa ceva.... Nu credeam că am să văd la noi în sat aşa aparate. O dat bunul Dumnezeu, că mergeam toată vara pe căldură, la spital 30 de kilometri. Mă îmbolnăveam mai tare pentru o reţetă şi nişte pastile. Eu îs cu inima. Poate mă pune şi pe mine la aparat fără să bat drumul”, spune tanti Dumitriţa.
Maria Stănică este bucuroasă că va beneficia în sfârşit de tratament.
„Aşa cum îi apa pentru om, aşa-i şi doctorul pentru omul de la sat. Că de cât să bat drumul mai bine încercam cu buruieni, cu leacuri, ce ştiam eu. Aşa uite, văd şi eu un doctor la faţă să-i spun ce mă doare. La calicia noastră, sănătatea-i şubredă”, spune femeia.
O altă femeie, când a auzit că este şi un cabinet de psihologie, s-a bucurat că poate-i scapă bărbatul de năravul băuturii. ”Poate are o pastilă să-l dezveţe”, a glumit femeia. Proiectul de la Dângeni a fost realizat în urma unui chestionar întocmit de Primărie în 2014, unde majoritatea localnicilor au cerut servicii medicale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024