Centrul de adulţi de la Dersca va fi închis temporar în urma unei decizii luate de conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului Botoşani.
Motivul care a dus la suspendarea activităţii acestei unităţi ar fi starea precară în care se află imobilul în care funcţionează acest centru şi care nu mai permite cazarea asistaţilor în condiţii optime. Totodată, lipsa fondurilor din bugetul instituţiei face practic imposibilă reabilitarea clădirii în perioada imediat următoare.
„
La centrul de adulţi de la Dersca avem un numar de 41 de beneficiari şi 28 de salariaţi, am decis închiderea acestei unităţi din cauza situaţiei precare a clădirii, pereţii aproape că stau să cadă, iar bătrînii de acolo nu mai pot sta în aceste condiţii, vom încerca să îi dirijăm spre alte centre atît cît se poate, în acest fel reuşim să facem şi economii cu plata orelor suplimentare a personalului din Dorohoi dar şi în privinţa plăţilor la utilităţi”, a declarat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC.
Asistaţii de la Centrul de Adulţi din Dersca vor şi trimişi la celelalte centre care se află la: Leorda, care are în îngrijire 76 de persoane, Adăşeni (87 de bătrîni), Ionăşeni (75 de asistaţi) sau Dorohoi (69 de adulţi).
Economiile lunare ajung la o valoare de aproape 640.000 de lei din plata salariaţilor care prestau ore suplimentare dar şi a facturilor la utilităţile din centru.
Clădirea din Dersca va fi reabilitată în momentul în care conducerea DGASPC va reuşi să facă rost de fondurile necesare.