Este medic în Botoșani, cu titlul de doctor în Științe Medicale. Cercetările vor fi prezentate și la Frankfurt, Paris și Barcelona.
Conferința Națională de Psihiatrie din acest an, care se desfășoară în perioada 23-26 septembrie 2020, îl are între participanți și pe medicul botoșănean Bogdan C.S. Pîrvu.
Medicul își va prezenta tema de cercetare - Modelul AS al personalității – la conferința la care participă și celebrul prof. dr. Robert Cloninger, care, la rândul său, își va promova ultimele revizuiri clinice ale Inventarului de Temperament și Caracter (ITC), deja adoptat în practica medicală din toată lumea. Extrem de apreciat în lumea medicală internațională, Robert Cloninger este un psihiatru și genetician american remarcat în special pentru cercetările sale asupra fundamentului biologic, psihologic, social și spiritual atât al sănătății mintale, cât și al bolilor mintale.
De asemenea, și-au mai anunțat participarea la Conferința Națională de Psihiatrie – eveniment care, în contextul pandemic actual, se va desfășura online - prof. dr. Eliot Sorel, de la Universitatea din Washington DC (originar din Fălticeni), dar și prof. dr. Doina Cosman (Cluj-Napoca) și prof. dr. Danuta Wasserman (Institutul Karolinska), cele mai proeminente cercetătoare europene în domeniul suicidului.
Totodată, în săptămâna care urmează, medicul din orașul lui Eminescu își va prezenta modelul său novator în fața comunității medicale academice din Târgu Mureș, în frunte cu prof. dr. Aurel Nireștean, alături de prof. dr. Mircea Lăzărescu, cei mai avizați cercetători ai personalității din România.
De asemenea, la sfârșitul acestei săptămâni, grație unei generoase burse acordată de Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie (prof. dr. Doina Cosman) și Ministerul Sănătății din România, medicul Bogdan C.S. Pîrvu își va prezenta teoria și la Congresul International de Psihiatrie de la Barcelona.
Urmează ca, în noiembrie, să fie prezent la Frankfurt, iar în luna decembrie la Paris, unde va prezenta două autopsii psihiatrice publicate de el la New York , Flying Suicidal și The Artistic Personality.
”Participarea la aceste întâlniri cu medicii din întreaga lume înseamnă afirmarea mea pe plan mondial, eu având o teză de doctorat despre Psihopatologie și creativitate. Abordare biopsihosocială, teza este o noutate absolută”,
Dr. Bogdan C.S. Pîrvu
Potrivit medicului botoșănean, studiile demonstrează legătura strânsă între psihopatologie și creativitate, între geniu și nebunie.
”Modelul AS al personalității - pe care îl propun – presupune anxietatea ca nevroticism-introvertit, pe care am deplasat-o către DSM 5 (ediția a 5-a a Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale, nota red.) dinspre sistemul de inhibiție comportamentală descris de Jeffrey Gray, atașându-i un câmp semantic ce acoperă frica, neliniștea și nerăbdarea, fatigabilitatea, concentrarea anevoioasă, irascibilitatea”,
Dr. Bogdan C.S. Pîrvu
Ipoteza lucrării trimite, potrivit studiilor întreprinse de medicul botoșănean, la un triunghi – Psihopatologie, Personalitate, Creativitate - în sensul că definirea creativității se realizează prin recurs la personalitate și psihopatologie.
În vârstă de 35 de ani, dr. Bogdan C.S. Pîrvu activează în prezent în cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului ”Mavromati Botoșani”.
Este absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, urmând rezidenţiatul la Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi. A obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Medicale al UMF Cluj, cu o lucrare sub îndrumarea medicului Doina Cosman, şefa departamentului de Psihologie Clinică a Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca, totodată şefa Clinicii Psihiatrice la Spitalul de Urgenţă Cluj.
Despre teza de doctorat cu titlul ”Psihopatologie şi creativitate. Abordare biopsihosocială”, prof.dr. Doina Cosman spune că ”se distinge prin originalitatea pe care o degajă atât noutatea discursului, completitudinea socioculturală a cazuisticii, cât şi profesionalismul medical al diagnozelor”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024