Vineri seara, cu puțin înainte de ora 20.00, militarii și-au făcut apariția în Piața Tricolorului din centrul orașului.
După câteva momente de pregătire, timp în care câțiva botoșăneni atrași de prezența soldaților s-au aliniat pe trotuar, a început ceremonia de coborâre de pe catarg a Drapelului Național al României, pentru a fi dus la Capela militară, unde va rămâne pe cursul nopții.
Botoșănenii prezenți în Piața Tricolorului au aplaudat la final, vizibil emoționați de momentul la care au asistat.
Chiar dacă, în cursul dimineții de vineri, circulația în zonă a fost restricționată pentru va soldații să repete ceremoniile care urmau să aibă loc vineri seara și în cursul dimineții de sâmbătă, vineri seara, chiar dacă pe Cuza Vodă se aflau mașini ale Poliției și Jandarmeriei, circulația nu a mai fost restricționată, astfel că au fost secunde bune în care în Piața Tricolorului s-a format un blocaj din cauza mașinilor care se îndreptau către Liceul Laurian.
Sâmbătă dimineață, la ora 9.00, botoșănenii vor participa la o slujbă religioasă de sfințire a Drapelului, urmând ca la ora 10.00 să aibă loc ceremonia de ridicare pe catarg, în prezența oficialităților locale, a militarilor de la UM 01251, UM 01189, jandarmilor și angajaților de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Ceremonia se va încheia, sâmbătă, cu defilarea militarilor.
Potrivit comunicatelor oficiale, în timpul ceremoniilor, circulația pe strada Cuza Vodă și în zona Casei de Cultură a Sindicatelor va fi dirijată și restricționată. Din acest motiv, șoferii sunt rugați să evite, pe cât posibil, deplasarea în aceste zone pentru evitarea ambuteiajelor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile