O slujbă religioasă restrânsă a fost organizată pentru Alexandru Tatarciuc, tânărul din Botoșani, în vârstă de 21 de ani, care a murit în cumplitul accident petrecut la finele weekend-ului trecut, pe un drum din Italia.
Potrivi presei italiene, familia a preluat trupul neînsuflețit de la morga Spitalului Belcolle din Viterbo și a depus sicriul cu trupul neînsuflețit la o Biserică Ortodoxă din oraș. Prietenii și cunoscuții s-au adunat la căpătâiul băiatului pentru a-și lua un ultim rămas bun. Maine, 7 aprilie 2016, sicriul va fi transferat la Roma, apoi, va fi repatriat în România. Înmormântarea lui Alexandru Tatarciuc va avea loc în acest weekend în Botoșani. Reamintim că tânărul se întorcea cu alți doi prieteni de la o partidă de fotbal. În drum spre casă. șoferul autoturismului VW Passat a pierdut controlul volanului și s-a izbit în plin într-un stâlp de iluminat. În urma coliziunii, botoșăneanul a decedat la scurt timp, iar ceilalți doi tineri, A.I. de 22 ani și D. A. 21 de ani au ajuns într-o stare critică la spital. Pompierii care s-au deplasat la locul tragediei s-au chinuit mai bine de două ore să scoată pasagerii dintre fiarele contorsionate.
Șoferul rănit în carambolul de la Baisa a ajuns în mâinile medicilor – STAREA lui
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Control timp de o lună la Spitalul Județean și în alte două unități medicale
Oana Sava
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile