Acțiunea promptă și vigilența polițistului botoșănean au făcut ca bătrâna să fie apărată de furia propriului fiu.
Sunt vorbele unei bătrâne care, în ciuda vârstei, a străbătut zeci de kilometri pentru a ajunge la polițistul botoșănean, întrucât avea încredere in el.
Și polițiștul nu a dezamăgit-o. Pentru că, în momentul în care a auzit care este temerea femeii, Constantin a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a o proteja.
Bătrânei îi era teamă că fiul său, care se afla încă în închisoare pentru faptul că o bătuse în urmă cu aproximativ 3 ani, urmează să se elibereze și își va pune în aplicare amenințările pe care i le adresase când a fost încarcerat.
”Colegul nostru a demarat toate procedurile pentru a obține un ordin de protecție, înainte ca bărbatul să fie eliberat din penitenciar, reușind acest lucru cu suficient timp înainte, pentru a i se aduce la cunoștință faptul că nu are voie să se apropie de mama lui”, transmit reprezentanții IPJ Botoșani.
Apoi, polițistul i-a recomandat bătrânei să plece câteva zile de acasă.
Exact cum se așteptau, după eliberarea din penitenciar, deși avea un loc în care să stea, polițiștii l-au găsit pe bărbat în curtea locuinței mamei sale.
Bărbatul a ajuns din nou în arestul poliției, pentru nerespectarea legii.
Vigilența polițistului și intuirea pericolului la care ar putea fi expusă bătrâna, au făcut diferența în acest caz.
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024