După ce, în propriile curți, vor cânta Hristos a Înviat, și își vor saluta vecinii cu tradiționala urare pascală, sătenii vor aștepta la porți lumânările aprinse.
Se va întâmpla în comuna Călărași, din județul Botoșani. Iar cei care vor aduce la casele sătenilor lumânările aprinse vor fi voluntari care, pentru siguranța cetățenilor, vor purta ecusoane ștampilate.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei, Elena Vrajotis, alături de preoții din parohiile din Călărași.
”Apropiindu-ne de luminata sărbătoare a Sfintei Învieri a Domnului și privind cu speranță în Dumnezeu la actuala stare de criză epidemiologică, care lovește atât țara noastră, cât și întreaga omenire, Primăria Călărași și bisericile din comună au făcut front comun pentru a veni în întâmpinarea nevoilor duhovnicești ale dumneavoastră”, a precizat Elena Vrajotis, primarul comunei Călărași.
Un mesaj emoționant a fost transmis și de preoții bisericilor din comună.
”Știm cât este de trist pentru dumneavoastră să nu puteți participa la viața liturgică Bisericii, să nu vă puteți spovedi și împărtăși, și vă mărturisim că este la fel de dureros pentru noi, slujitorii sfintelor altare, să nu se răspundă nimeni la chemarea ”cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă” (de Sfintele Taine). În același timp, privim cu maximă responsabilitate situația gravă în care ne aflăm și vă îndemnăm să păstrați regulile de distanțare socială în această perioadă a Stării de Urgență, urmând ca după apoi să ne întâlnim atât în Biserică, cât și cu cei dragi ai noștri, mai puternici și mai întăriți duhovnicește”, au transmis preoții.
Astfel, în noaptea Sfintei Învieri, la ora 0.00, cetățenii comunei sunt îndemnați să iasă în curtea casei cu o lumânare aprinsă și să cânte de trei ori cântarea ”Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Apoi să adreseze vecinilor salutul pascal ”Hristos a înviat” sau să răspundă ”Adevărat a înviat”, dar, transmit preoții comunei, ”păstrând în același timp distanța de minimum 2 metri față de aceștia și, pe cât posibil, să ascultați slujba care se va auzi prin difuzoarele bisericii sau să urmăriți slujba transmisă la Trinitas TV sau Radio Trinitas”.
De asemenea, în intervalul orar 0.00-3.30, un grup de voluntari coordonați de Primărie și Biserică (care vor purta ecusoane ștampilate) vor trece pe la porțile sătenilor și le vor aduce o lumânare aprinsă cu Lumina Sfântă de la Biserică, precum și o punguță cu anafură.
Potrivit celor anunțate, slujba de binecuvântare a mormintelor celor trecuți la cele veșnice va fi amânată până când autoritățile vor permite acest lucru.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024