A fost mare chef mare de 8 Martie și la fostul restaurant UCA de la Hotel Maria. Ce s-a organizat acolo a semănat cu un revelion al pensionarilor și aceasta pentru că petrecerea a fost una dedicată în exclusivitate vârstnicilor.
În jur de 50 de botoșăneni, membri ai Sindicatului Județean al Pensionarilor (SJP), au luat parte la o petrecere organizată chiar de structura care le apără interesele cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Au fost primiți pe ritmuri de Modern Talking, care apoi s-au mai domolit fiindcă, după cum mai în glumă, mai în serios precizau organizatorii, ”avem aici oameni de 50 de ani, dar și de 80 de ani și nu cumva să se producă o tragedie”. Totul a fost supervizat chiar de lidera SJP Botoșani.
”Sunt ani buni, de prin 2005 încoace noi facem acest petreceri de 8 Martie pentru doamne și domni, pentru că și domnii fac parte din viața noastră și avem șanse egale femeia și bărbatul și pensionarii se simt foarte bine”,
Maria Paraschiv, președinte Sindicatul Județean al Pensionarilor.
Și totuși, distracția a avut parte și de prezența unei doamne care nu face parte din amintita structură. Și aceasta în primul rând fiindcă nu îi prmite vârsta. Consilierul local Tereza Nica a venit la începutul petrecerii și, după ce s-a adresat în câteva zeci de secunde vârstnicilor, le-a împărțit ciocolate și mărțișoare. Iar din punctul acesta de vedere nu s-a sărbătorit doar femeia fiindcă micile atenții le-au primit și bărbații. Aleasa de la municipiu susține că acțiunea de la fostul UCA n-are legătură cu intrarea sa în cursa pentru funcția de primar deoarece și în anii precedenți a participat la 8 Martie al pensionarilor.
”Astăzi (ieri – n.r.) se sărbătorește 8 Martie. Eu în fiecare an am fost lângă seniorii din municipiul Botoșani reprezentați de d-na Maria Paraschiv, care este președinta Sindicatului Pensionarilor din județul Botoșani și de fiecare dată simt o plăcere deosebită să fiu împreună cu dumnealor, să le spun «la mulți ani» și să le urez viață lungă și să facă numai lucruri frumoase. Nu este o chestiune de campanie, în fiecare an am făcut acest lucru”,
Tereza Nica, consilier local.
Poziția acesteia a fost întărită și de Maria Paraschiv, fost consilier județean PSD, care a subliniat că petrecerea este una apolitică și că la ea au luat parte vârstinicii care sunt membri ai SJP și care s-au înscris, ei fiind și cei care au achitat consumația, rolul sindicatului fiind acela de a obține unele facilități din partea Hotelului Maria.
Cheful a început pe la 14:00 și a ținut până când s-a înserat. A fost completat cu o tombolă la care vârstnicii au primit tot felul de obiecte, inclusiv aparate electrocasnice.
VEZI ȘI:
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Doina Federovici, aleasă în conducerea Senatului
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile