Abia întorşi de la congresele PSD şi PNL, social-democraţii şi liberalii au chefuit duminică după-amiază la onomastica deputatului Florin Ţurcanu. De Florii acesta a ţinut să sărbătorească alături de colegii politici, pe care i-a invitat la restaurantul Hotelului Premier, loc devenit favorit pentru organizarea de petreceri şi acţiuni de partid după ce i-a promis lui Costel Şoptică, soţul directoarei de acolo, candidatura la Camera Deputaţilor pe Colegiul Darabani.
Parcarea, dar şi drumul alăturat s-au umplut de limuzine şi maşine de teren. De la BMW X 5 şi Audi până la Hyundai Sante Fe şi Land Rover, mai nimic nu a lipsit de acolo, întâlnirea transformându-se într-un târg auto ad-hoc. Afluenţa automobilelor a fost atât de mare încât unii dintre participanţii la eveniment, precum primarul de Mihai Eminescu Verginel Gireadă sau consilierul municipal Petru Tupiluş, au ajuns să îşi parcheze maşinile în spălătoria de lângă poligonul auto. Majoritatea celor prezenţi au fost liberali, inclusiv primari comunali precum Ilie Ivanache de la Ungureni sau Constantin Dumitraş de la Cordăreni, dar nu au lipsit chiar şi candidaţi social-democraţi la primării rurale din judeţ, cazul lui Eugen Nechita de la Drăguşeni. S-a discutat ceva despre listele pentru alegerile locale, iar muzica a răsunat. Anul trecut, tot de Florii, preşedintele PNL Botoşani a organizat o petrecere asemănătoare la Complexul Lebăda. Ţurcanu va împlini 40 de ani pe 12 august.
VEZI CUM A PETRECUT ŢURCANU ANUL TRECUT DE FLORII:
Ziua cu cântec a lui Ţurcanu : “Roată şi iar roată, Mai întoarce-te odată” – VIDEO
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu şi-a făcut ziua la partid cu cărnuri şi dozator de bere – FOTOGALERIE