Una din surprizele alegerilor de sâmbătă de la PDL a constituit-o dobândirea funcţiei de prim-vicepreşedinte de către primarul de Pomârla. Deşi dată fiind coaliţia primarilor era oarecum de aşteptat ca acesta să aibă o candidatură încununată de succes, a surprins totuşi faptul că a adunat 300 de voturi, adică cele mai multe dintre cei patru aspiranţi la acest post.
Dumitru Chelariu recunoaşte că nu se aştepta să obţină chiar cel mai bun rezultat, se simte onorat şi promite să fie un exemplu demn de urmat pentru ceilalţi membri ai partidului.
”Oamenii nu ne aşteaptă acasă cu funcţii, oamenii ne aşteaptă cu realizări, cu proiecte, cu speranţe, deci aceasta este postura noastră a primarilor, acesta este în definitiv şi rolul partidelor”, ne-a declarat
noul prim-vicepreşedinte al PDL Botoşani. Acesta crede că rezultatul de la consiliul de coordonare de la sfârşitul săptămânii trecute arată că în partid există democraţie şi este convins că prin prisma noii funcţii glasul său va fi auzit în formaţiunea politică din care face parte. Primarul de Pomârla este convins că alianţa primarilor, care a lăsat parlamentarii fără principalele funcţii din filială, nu se va repercuta asupra activităţii administraţiei publice locale.
„Nu pot să uit niciodată aportul lui Cristi Achiţei”
„Nu m-am dus cu parlamentar de mână la Bucureşti, m-am dus cu colegi de bună credinţă şi nu pot să uit niciodată aportul lui Cristi Achiţei pentru Pomârla şi pentru celelalte comune”, a mai spus
Dumitru Chelariu. Interesant este că acesta a ajuns practic al doilea PDL-ist al judeţului după ce în ianuarie, nemulţumit fiind de modul de repartizare a fondurilor de către Consiliul Judeţean, şi-a anunţat intenţia de a demisiona.
„Într-un partid există şi disensiuni sau divergenţe în păreri. Era o luptă internă pe care n-am să o scot niciodată în presă, eram nemulţumit de anumite atitudini, nu politice, eram nemulţumit de probleme practice care ni se întâmplau nouă, primarilor, pe care nu puteam pur şi simplu să accept că pot fi tratate aşa cu uşurinţă, la fel cum eu nu am tratat zona politică cu lejeritate”, a explicat
prim-vicepreşedintele PDL Botoşani, care a mulţumit celor care l-au votat.