Prin aceste chestionare botoșănenii pot sesiza eventuale derapaje ale personalului medical.
Dacă la acest moment sunt completate pe perioada internării, se intenționează ca pe viitor pacienții să le primească la momentul în care părăsesc patul de spital.
„Această discuție am avut-o chiar ieri legată de acest chestionar de satisfacție al oricărui pacient din cadrul Spitalului <>, nu numai la Maternitate. Vor fi în toate foile de observație și vor fi înmânate pacienților la externare.”
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean Mavromati
Vor fi înmânate pacienților de pe toate secțiile Spitalului Județean Mavromati spre a fi completate și sesizate anumite comportamente din partea personalului medical.
Botoșănenii sunt încurajați să se sesizeze orice li se pare în neregulă în spitalele botoșănene.
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Declarația zilei 18 noiembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024