Din cauza drumurilor impracticabile în mai multe judeţe din ţară, Direcţia de Sănătate Publică nu poate transporta analizele prelevate de la bolnavii cu suspiciune de gripă nouă.
Reprezentanţii DSP au declarat că, în decursul acestei săptămîni, aceste analize nu au mai fost trimise la Institutul Cantacuzino.
“
Nu am mai trimis probe, datorită impractibilităţii transportului la Bucureşti, am luat legătura cu colega de la Iaşi care m-a anunţat că s-a întors cu maşina de la Vrancea, colega din Piatra Neamţ nu a ajuns nici măcar la Bacău. Aceste probe se trimit cu delegat şi cu maşinile instituţiei, nevoie de drum la Bucureşti avem, dar aşteptăm să se liniştească lucrurile şi în decursul săptămînii viitoare se va duce cu maşina” a declarat
Ecaterina Chihaia, medic epidemiolog şef DSP.
Şefa DSP a mai adăugat că, tot din cauza drumurilor impracticabile, instituţia nu poate aduce nici vaccinurile pentru imunizarea bebeluşilor, în cadrul Programului Naţional de Sănătate.
Numărul cazurilor de îmbolnăviri cu gripă porcină a cunoscut o scădere la nivelul judeţului, iar la ora actuală pe Secţia de Boli Infecţioase sunt internaţi 37 de adulţi si 18 copii cu 7 însoţitoare, cu diverse afecţiuni.