Botoșănenii care au primit locuințe la ANL Cișmea vor primi cheile apartamentelor după data de 25 ianuarie, însă până atunci, aceștia pot ridica de marți contractele de închiriere, anunță șeful societății Locativa.
Lucrările de racordare a blocurilor ANL Cișmea la utilități s-au finalizat, prin urmare,
botoșănenii care au primit apartamente în acea zonă își pot ridica contractele de închiriere. ”
Datorită timpului nefavorabil şi altor cauze obiective predarea locuinţelor ANL a celor 96 de familii care au primit aprobarea locuind în cartierul Cişmea etapa a doua, aducem la cunoştinţă că începând de marți se pot prezenta să îşi preia contractele de închiriere pentru a-şi obţine avizele de racordare a locuinţelor la energie electrică şi montarea contoarelor individuale”, a declarat
Florinel Gornea, directorul societății Locativa.
Datornicii de la ANL-uri, ar putea fi evacuați după 30 martie
Mai mult, conducerea de la Locativa susține că chiriașii care nu își plătesc restanțele atât la furnizorii de energie electrică, gaz sau apă, dar și chiria până la data de 30 martie vor fi evacuați, iar această decizie este valabilă pentru toate cartierele ANL. Până în prezent numai din datoriile făcute din neplata chiriei depășesc suma de 100.000 de lei. În prezent, în Botoșani sunt 1.450 de persoane care stau în blocuri ANL, din care aproximativ 50% dintre aceștia au creanțe la plata utilităților sau a chiriei.