Invitația este semnată de părintele Ciprian Grădinaru cunoscut pentru numeroasele sale acțiuni umanitare.
Biserica „Izvorul Tămăduirii” din comuna Hlipiceni urmează să fie resfințită după ce a trecut printr-un amplu proces de reabilitare datorită eforturilor susținute de părintele Ciprian.
„Cu dragoste întru Hristos Domnul, vă invităm să participați la resfințirea Bisericii Ortodoxe Izvorul Tămăduirii din Hlipiceni, județul Botoșani.
După ample lucrări de renovare desfășurate în perioada 2022 – 2024, locașul de cult a fost restaurat integral, iar slujba de resfințire va fi oficiată pe 21 septembrie 2024, începând cu orele 8:00 de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop – vicar Patriarhal și Preasfințitul Părinte Nichifor Episcop – vicar al Arhiepiscopiei Iașului, alături de un sobor de preoți și diaconi”,
se arată în invitația tramsmisă de părintele Ciprian Grădinaru
Apaga creștină va avea loc în sala de festivități din localitatea Hlipiceni, începând cu orele 12:45.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile