Cinci microbuze şcolare noi pentru Botoşani - FOTOGALERIE&VIDEO
Ministerul Educaţiei a repartizat încă cinci microbuze şcolare pentru judeţul Botoşani. Conducerea Inspectoratului Judeţean Şcolar a împărţit autoturismele în funcţie de comunele care aveau neapărat nevoie de aceste mijloace de transport. Cinci microbuze şcolare au fost date în folosinţă în comunele din Botoşani unde elevii au de parcurs kilometri întregi până ajung la unitatea lor de învăţământ. În decursul zilei de vineri, 13 ianuarie, Ada Macovei a înmânat cheile autoturismelor primarilor sau directorilor de şcoală prezenţi. „Este vorba în primul rând de Şcoala Corlăteni care a avut foarte multe şcoli închise şi care a avut microbuz de transport şcolar dar care a rămas suspendat în timp de ce era cu copii şi este defect de mai bine de jumătate de an. Mai este vorba de Şcoala Darabani care duce copii şi de la Corneşti şi de la Rişmăniţa şi de la Bajura spre şcoala de centru, deci o populaţie şcolară numeroasă. De şcoala Tudora care are o comunitate izolată într-un cătun la Turbata şi care aduce copii de acolo şi românii şi rromii spre şcoala de centru şi spre Şcoala 2. De asemenea spre comunităţile din Ibăneşti şi Hilişeu Horea răspândite cu suprafaţa foarte mare de pe care vin copiii la şcoală şi cred că acestea au fost alese judicios din punctul de vedere al Inspectoratului Şcolar. Nevoile sunt foarte mari în continuare şi sperăm să putem asigura până la sfârşitul anului o tranşă de microbuze pentru următoarele comunităţi care sunt în dificultate”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general. Potrivit acesteia, pe lista de aşteptare se află alte 25 de comune care au solicitat maşini pentru transportul elevilor. Un astfel de microbuz costă 120.000 de lei.