Cinci tineri vor face practică timp de o lună la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Robert are 19 ani și a absolvit cursurile Colegiului Național "Mihai Eminescu" Botoșani.
Răzvan-Ionuț are 20 de ani și este absolvent al Liceului "Regina Maria" Dorohoi l.
Acum, cei doi au terminat și primul an la Facultatea de Pompieri.
Cătălin și Ionuț-Alexandru, de 20 respectiv 21 de ani, au mai multe în comun. Ambii au fost elevi la Liceul "Regina Maria" din Dorohoi și sunt studenți la Facultatea de Pompieri București. Cei doi au terminat anul II.
Bogdan are 22 de ani și este absolvent al Colegiului Național "Mihai Eminescu" Botoșani. Trece în anul al IV-lea, la aceeași facultate.
Cei cinci și-au dorit să urmeze Academia de Poliție, s-au pregătit la timp, iar acum urmează toți pașii pentru a-și îndeplini visul: acela de a deveni pompieri.
Timp de o lună, vor efectua stagiul de practică în cadrul Detașamentelor de Pompieri Botoșani și Dorohoi și vor avea posibilitatea de a participa la misiuni.
Noi le dorim succes și suntem siguri că această experiență le va fi de folos odată cu absolvirea academiei, este mesajul transmis de ISU Botoșani.
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024