Sâmbătă începând cu ora 8:00, un grup de 15 persoane vor participa la activități de ecologizare în zona Pacea - Cornișa.
Sâmbătă 24 septembrie 2016, începând cu ora 8:00, un număr de 15 persoane private de libertate custodiate în Penitenciarul Botoşani vor participa în calitate de voluntari, la activităţi de ecologizare şi igienizare în zona limitrofă localității Botoșani – drumul european E58( Pacea – Cornișa).
Persoanele private de libertate implicate în cadrul acestor activităţi îşi execută pedeapsa privativă de libertate în regimul semideschis. Evenimentul se încadrează în contextul acțiunii promovate la nivel județean de Instituția Prefectului județului Botoșani și al parteneriatului încheiat între Penitenciarul Botoşani și Asociaţia „Viitorul în Zori” în cadrul campaniei „Let`s do it, România”.
Proiectul “Let's Do It, România!” este o acţiune socială care îşi propune să responsabilizeze autorităţile şi cetăţenii în ceea ce priveşte gestiunea corectă a deşeurilor şi aplicarea legislaţiei de mediu, precum şi curăţarea arealelor naturale de pe teritoriul întregii ţări, într-o singură zi.
Prin participarea la eveniment se urmăreşte dezvoltarea unor comportamente prosociale, precum și modificarea de atitudini şi convingeri cu privire la capacitatea de adoptare a unor astfel de comportamente de către persoanele condamnate, se arată într-un comunicat al Penitenciarul Botoșani.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024