Lui îi datorăm o bună parte din informaţiile rămase din diferite etape ale vieţii marelui poet.
Un armean din Botoşani, Andronic Ţăranu, a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai poetului Mihai Eminescu. Ţăranu a fost o personalitate culturală de top, fiind un compozitor apreciat inclusiv de George Enescu, dar şi un bun pictor şi jurnalist
De multe ori Eminescu a intrat conştiinţa posterităţii drept un geniu răzvrătir, inadaptat şi singuratic. În realitate, aşa cum îl descriu o parte a contemporanilor, genialul poet era plin de viaţă şi uneori sufletul petrecerilor. A avut mulţi prieteni, iar compania sa a fost căutată de mulţi dintre contemporanii, tocmai fiindcă erau ”bon viveur”, cânta frumos şi pe deasupra era şi un bun partener de discuţie, bineînţeles până la instalarea bolii şi a decăderii.
Unul dintre cei mai buni prieteni ai poetului a fost un personaj uitat de multe ori pe nedrept. De altfel este şi puţin cunoscut publicului larg. Se numea Andronic Ţăranu, un om de cultură redutabil din Botoşani. Ţăranu a fost confidentul, prietenul de pahar, dar şi un fel de biograf neoficial al marelui poet.
Andronic Ţăranu s-a născut în anul 1852, în mahalaua armenească din Botoşani. Provenea dintr-o familie de intelectuali. De mic a fost atras de muzică şi pictură, dar nu erau nişte activităţi agreate de familia sa. Mai mult decât atât, rămâne orfan la vârsta de 10 ani. Intră în grija unchiului Săndulache, care însă nu-i încuraja deloc talentul artistic. Din contră, considera aplecarea către muzică şi pictură a tânărului Andronic o adevărată ruşine.
”Ascultă, măi Andronic, să nu te mai văd cu spurcăciunea asta în mână că ţi-o sfărm. Asta nu-i pentru cinstea familiei noastre. Nu-i destul că te cheamă ”ţăran”, vrei să fii şi ”ţigan” şi apoi eşti invitat de unchi să fii la biserică să-l laude popa, dascălul şi norodul”, scria Andronic Ţăranu în amintirile sale, despre momentul în care a fost prins cu vioara în mână.
Tânărul armean nu s-a lăsat însă păgubaş şi a cântat şi pictat pe de-ascuns. În rest era dus să cânte la biserică, fiindcă avea o voce foarte bună. În anul 1864 este înscris la şcoala devenită Liceul „AT Laurian“, iar mai apoi merge cu ambiţie pe drumul ales. Mai precis se înscrie în 1881 la Facultatea de Arte Frumoase de la Iaşi. Este însă nevoit să se întreţină singur şi ajunge să se angajeze la Poşta din Botoşani ca telegrafist.
”Nevoit să-şi câştige existenţa ocupă o slujbă modestă la Oficiul Poştal ca oficiant. De aici se va împărţi între eforturile creatoare şi mărunţişurile existenţei”, scria Maria Bucătariu în articolul ”Un reprezentant de seamă al culturii botoşănene - pictorul Andronic Ţăranu”.
Andronic Ţăranu a fost bun prieten cu Mihai Eminescu. Au fost apropiaţi încă dinainte de a se înfiripa legendara prietenie dintre Creangă şi Eminescu. De fapt se presupune că Andronic Ţăranu a fost primul confident al poetului. Cei doi s-ar fi cunoscut încă din copilărie, ca elev al Gimnaziului botoşănean şi mai apoi ca şi copist la Tribunal tot în Botoşani. De altfel pasiunea pentru muzică a fost unul dintre principalele puncte comune ale celor doi prieteni.
Ambii aveau o voce foarte bună şi le plăcea să cânte. Se întâlneau cu plăcere chiar şi atunci când Eminescu se afla la studii la Cernăuţi şi ajungea prin vacanţe în Botoşani, la reprezentanţiile de teatru.
Mai apoi, în vacanţele studenţeşti. Bunăoară Andronic şi Eminescu se văd în 1872, în vara în care Eminescu venise în vacanţă de la Universitatea din Viena.
”L-am cunoscut încă din tinereţe. Eram buni prieteni. În anul 1872, când abia intrasem în corpul telegrafo-poştal, mă întâlnesc pe stradă cu Mihail Eminovici - căci pe atunci aşa se numea poetul. ”-Ce mai faci tu, Andronic ,nu te-am văzut de mult, mă întrebă Eminovici. -Ce să fac, dragă Mihăiţă, sunt sănătos, dar necăjit”, îşi amintea Andronic Ţăranu aceea întâlnire.
Andronic Ţăranu era necăjit că era obligat să muncească în alt domeniu decât cel al artei şi se descurca greu la telegraf. La maturitate, când se vedeau, obişnuiau să discute mult la terasele numeroase din centrul vechiului târg.
Totodată Andronic Ţăranu şi Mihai Eminescu au făcut în tinereţe şi câteva chefuri de pomină. Unul dintre acestea a avut loc chiar în 1872, atunci când s-au reîntâlnit după plecarea lui Eminescu la Viena. Poetul aflase că seara la Hotel Moldova, un loc renumit pentru petreceri în vechiul Botoşani, avea loc un chiolhan cu renumitul lăutar Toma Micheru. La petrecere venea şi sora lăutarului, Nataliţa, o frumuseţe spuneau contemporanii. Eminescu deja pusese ochii pe fată şi l-a invitat şi pe Andronic Ţăranu la Hotel Moldova. Andronic şi-a luat şi vioara şi împreună s-au întâlnit cu Toma Micheru şi frumoasa Nataliţa.
A urmat o petrecere de pomină cu Andronic Ţăranu, Micheru şi Eminescu, cântând toată noaptea. Au cântat şi au băut de la 8 seara până dimineaţa în zori, îşi amintea Andronic Ţăranu. După ce Eminescu se ameţise bine, a început să recite poezii umoristice şi deocheate, spre deliciul Nataliţei.
„Poetul îşi declama poeziile cu ochii săi aţintiţi spre Nataliţa, pe care o sorbea cu privirile sale, căci, drept vorbind mi-a mărturisit că-i era foarte dragă”, mărturisea Andronic Ţăranu în amintirile sale.
Pe Eminescu, Andronic Ţăranu apoi l-a mai întâlnit ori de câte ori apuca să vină la Botoşani. O ultimă întâlnire cu acesta a avut loc însă în anii grei ai bolii poetului, cu doar doi ani înainte ca Eminescu să moară. Andronic povesteşte trist că prietenul său drag nici măcar nu-l mai recunoştea şi că şi-a adus aminte cu greu de el.
”-Ce mai faci dragă Mihăiţă, de mult timp nu te-am văzut! - Nu te cunosc, spune-mi cine eşti? -Cum, nu-ţi aduci aminte de prietenul tău, Andronic Ţăranu, acela cu care ai petrecut o noapte întreagă, împreună cu artistul Micheru şi cu sora sa, la Hotelul Moldova ? - Da, da, da îmi amintesc, dar este mult de-atunci”, scria Andronic în amintirile sale.
Totodată Andronic Ţăranu îşi aduce aminte că Eminescu era atât de sărac încât vara mergea cu palton şi galoşi. De altfel i-a mărturisit prietenul său că nu avea alte haine şi că locuia cu sora sa. L-a ajutat să ducă o scrisoare la poştă şi a încercat să-i fie alături în toate aceste momente grele. De altfel, fără să-şi dea seama, a condus-o chiar pe Veronica Micle la casa unde locuia poetul în Botoşani. Aceasta venise să-l întâlnească, cu toată opoziţia surorii Harrieta, care-l îngrijea. Andronic Ţăranu îşi aducea aminte de acel moment.
„Am condus pe doamna până la locuinţa poetului, iar la despărţire mi-am luat îndrăzneala şi am întrebat-o :– Mă rog, doamnă, cu cine am onoarea? – Eu sînt Veronica Micle”, scria Andronic Ţăranu, în amintiri.
Dincolo de prietenia cu Eminescu şi munca la telegraf, Andronic Ţăranu a fost un om de cultură proeminent şi un artist talentat. În primul rând a reuşit în domeniul muzical să relizeze opere deloc de neglijat.
”Fiind în primul rând un bun vilonist, a concertat alături de muzicieni renumiţi“, preciza Maria Bucătaru în articolul menţionat, citat de Adevărul
De altfel presa vremii îl prezintă ca un adevărat maestru al viorii care concerta în faţa unui public numeros.
”Domnul Andronic Ţăranu a executat concertul numărul 22 de Viotti şi, fiind rechemat, a cântat cu multă simţire o temă de Wiest cu variaţiuni, unde domnul Ţăranu şi-ar arătat toată arta în capriciul naţional ”Ciocârlia”. Publicul i-a făcut adevărate ovaţiuni”, se arăta într-un număr al Gazetei Botoşanilor din 1908.
A fost de asemenea un prolific compozitor, reuşind să adune 200 de compoziţii, o parte a acestora cunoscute şi apreciate inclusiv de George Enescu. Totodată Andronic Ţăranu a pus şi bazele societăţii muzicale ”Armonia” în anul 1883.
Totodată Andronic Ţăranu s-a aplecat tot mai mult şi asupra celei de-a doua pasiuni din copilărie şi anume pictura. A realizat numeroase lucrări atât în stil academic, dar şi impresionist. Printre cele mai cunoscute se află ”Doi prieteni”, ”Oaspetele nepoftit” sau ”Catrinel“. Totodată o parte a picturilor sale au intrat în pinecoteca ieşeană, încă din timpul vieţii.
A realizat inclusiv un tratat pentru amatorii care doreau să înveţe pictura în ulei, fără profesor. Se numea sugestiv ”Tratatul de pictură”, avea 12 capitole şi a fost publicat la o tipografia botoşăneană ”Reînvierea” în anul 1906. Totodată Andronic Ţăranu a fost şi un prolific publicist semnând articole, amintiri, schiţe în presa botoşăneană, mai ales în ziarele ”Curierul Român” şi ”Revista Moldovei”. Printre cele mai cunoscute creaţii ale lui Andronic Ţăranu se numără şi ”Amintiri din şcoală”, ”Tănase Bucluc”, ”Anecdote”. Andronic Ţăranu a murit în 1930.
