Sepsi a învins-o fără drept de apel pe FC Botoșani, 3 – 0 la Sfântu Gheorghe, iar roș-alb-albaștrii au ajuns pe penultimul loc din Superliga și ar putea pica chiar pe ultimul la finalul etapei a 9 – a.
După noua înfrângere, antrenorul moldovenilor nu s-a mai ferit de cuvinte. Tehnicianul a ajuns la aceeași concluzie ca și predecesorul său în funcție: echipa este lipsită de jucători de valoare.
Liviu Ciobotariu, antrenor FC Botoșani
”Acesta este lotul, cu el vom merge la luptă, nu avem ce face, până la urmă trebuie să ne descurcăm aşa cum suntem. Trebuie să muncim mai mult pentru că avem nevoie de mai multă agresivitate. Vreau agresivitate şi în antrenamente dar şi în meciurile oficiale, după minutul 60-70 s-a rupt echilibrul”.
Acesta a remarcat și lipsa unor oameni de gol în cadrul lotului.
Liviu Ciobotariu, antrenor FC Botoșani
”În 8-9 meciuri am marcat doar 5 goluri, foarte puţin pentru o echipă care vrea să rămână în prima ligă. Trebuie să fim puternici, este adevărat că în ultimele trei etape n-am arătat foarte rău. Cel puţin la meciul de acasă cu Petrolul am avut multe situaţii de a marca, am dus mingea bine până în ultimii de 30 metri, dar la finalizare suntem foarte, foarte restanţi”.
Cât despre eșecul cu Sepsi...
Liviu Ciobotariu, antrenor FC Botoșani
„Am făcut o primă repriză destul de bună, adversarul nu ne-a pus în dificultate doar la o singură acţiune, am luat gol. Ca şi puncte pozitive am avut o posesie bună, am încercat, am dus mingea până în ultimii 30 de metri, acolo nu ne-am descurcat deloc, n-am reuşit să băgăm mingea în poartă, este o veche problemă a noastră. Am spus, sunt dezamăgit pentru că până la urmă ducem jocul bine dar nu reuşim să înscriem. Au fost greşeli în lanţ, şi la primul gol şi la la treilea gol când ne-am lăsat descoperiţi, la golul doi s-a rupt puţin echilibrul, la penalty, n-am apucat să văd”.
FC Botoșani a acumulat doar șase puncte după opt partide disputate în Superliga.
FOTO: https://www.facebook.com/fcbotosani
Declarația zilei 13 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Oana Sava
Nov 13, 2024
Mijlocașul Francisco Junior, desemnat MVP-ul partidei Oțelul Galați – FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Cătălin Silegeanu, AUR: Scopul nostru este să ne întâlnim cu cât mai mulți botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024