O femeie însărcinată în cinci luni a avut nevoie de îngrijiri în urma impactului.
Accident de circulație petrecut duminică, 23 august 2020, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi. Două autoturisme au intrat în coliziune.
Din primele informații, se pare că două autoturisme, marca Dacia Logan și Skoda Fabia se deplasau pe sensul de urcare a Bulevardului Victoriei. La intersecția cu strada Locotenent Popescu, șoferul autoturismului Dacia Logan a virat stânga pentru a se încadra pe celălalt sens de mers.
În acel moment, șoferul autoturismului Skoda s-a izbit în partea lateral-spate a celuilalt autoturism. În urma impactului, o femeie însărcinată în cinci luni, aflată în autoturismul Dacia Logan, s-a speriat foarte tare și acuza dureri abdominale.
La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, care a preluat gravida și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi pentru mai multe investigații. Totodată, la locul accidentului a ajuns un echipaj de la Poliția Locală și două echipaje din cadrul Poliției municipale Dorohoi, care au demarat cercetările. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale, scrie Dorohoi News.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile