Probleme încă din prima zi a recensământului general al populaţiei, la nivelul municipiului Botoşani. În numai două zile, respectiv miercuri 19 octombrie precum şi în prima zi a acţiunii de recenzare, aproximativ 100 de botoşăneni s-au retras. Ei vor fi înlocuiţi cu persoane aflate pe listele de rezervă.
Motivele care i-au determinat pe recenzori să renunţe sunt diverse şi anume modul în care s-a făcut sectorizarea pentru recenzare sau din cauza procedurii dificile de completare a formularelor. Un alt motiv pentru care botoşănenii s-au retras din recensământ ar fi faptul că la plata pentru această activitate sunt reţinute şi dările către stat, ceea ce duce la o diminuare a sumelor care ar putea intra în buzunarele recenzorilor după cele 10 zile de numărat.
„Sunt renunţări, era o d-nă în concediu de maternitate şi pierdea indemnizaţia pentru creşterea copilului şi nu a ştiut acest lucru când a depus cerere, la fel şi la şomerii indemnizaţi ei pierd acest drept pe perioada recensământului, la alţii le-au venit plecările în străinătate, sunt cazuri particulare şi probabil mai sunt şi din aceia care sunt nemulţumiţi că au fost repartizaţi pe zone cu peste 200 de locuinţe”, a declarat
viceprimarul Cătălin Alexa. La nivel local sunt angrenaţi pentru activitatea de recenzare aproximativ 600 de recenzori, iar numărul total de persoane aflate şi pe listele suplimentare este de peste 1.000, drept pentru care recenzorii de circumscripţii pot opera înlocuirile necesare în cazul celor care au renunţat. De asemenea, până pe data de 25 octombrie urmează a fi semnate convenţii cu toţi recenzorii implicaţi în activitatea de numărare a populaţiei. Recensământul populaţiei se va derula în perioada 20 – 31 octombrie 2011, iar rezultatele preliminare vor fi făcute publice în prima lună din anului viitor.
Gabriela ERDIC